Home Dezvaluiri Kovesi și afacerea Indonezia

Kovesi și afacerea Indonezia

0

Angela Nicolae, fosta şefă a biroului de relaţii internaţionale de la PÎCCJ când Codruţa Kovesi era procuror general, a povestit pentru Monitorul Justiţiei culisele extrădării lui Nicolae Popa,subliniind că totul a început la o conferinţă din Indonezia, când Kovesi a adus o scrisoare de la Băsescu, transmite Mediafax.

„În luna martie, 16-19 martie 2011 eu mă deplasez în Indonezia împreună cu Kovesi şi împreună cu Marius Iacob (fostul adjunct DNA, n.r.) şi cu reprezentanţii IGPR şi un lucrător SRI care îşi prezentase calitatea de translator, deşi nu era translator. Am fost la Jakarta, la o conferinţă privind cooperarea în materie penală care se referea la cooperarea Asia Pacific şi Orientul Mijlociu, o conferinţă regională la care Kovesi nu avea ce să caute pentru că ea voia să contacteze procurorul general al Indoneziei şi preşedintele Indoneziei. Neavând tratat de extrădare cu ei trebuia să dea avizul pentru extrădarea lui Nicolae Popa. În acest dosar am fost martorul cheie pentru că se referea numai la activitatea anterioară deplasării cu avionul privat. Deci eu cunosc toate activităţile care au fost desfăşurate special de către Kovesi pentru ca să urgenteze extrădarea, primind acea scrisoare faimoasă de la Băsescu pe care eu am văzut-o cu această ocazie”, a explicat fostul procuror Angela Nicolae, pentru Monitorul Justiţiei.

„Când am ajuns eu în dreptul preşedintelui Indoneziei – acesta probabil că primise informaţia de la omologul meu că am mai fost în Indonezia. Am purtat o scurtă discuţie absolut de protocol în legătură cu faptul dacă am mai fost în Indonezia, de frumuseţile acestei ţări şi aşa mai departe. În momentul în care am depăşit această fază m-am întors la restul delegaţiei am fost foarte certată de către Kovesi: Cum de mi-am permis să am această discuţie cu preşedintele Indoneziei fără să o anunţ. Deci ei îi era frică ca nu cumva eu să discut ceva despre această problematică. Se ştia în speţă de problema extrădării lui Nicolae Popa, dar nu se ştia de scrisoare. Eu i-am spus că în lumea diplomaţiei sunt anumite situaţii în care nu poţi să-ţi anunţi dinainte şeful ce vei discuta cu anumite persoane. În momentul în care m-am întors la delegaţie, colega mea care era directoare de relaţii internaţionale din Indonezia i-a cerut lui Kovesi o copie după scrisoarea lui Băsescu pentru că aşa cerea protocolul de la ei din ţară.În momentul în care i s-a dat acea scrisoare – era o foaie A4, era o copie – i-a fost dată acestei doamne procuror şef din Indonezia care era lângă mine. I se înmânează de către Kovesi această scrisoare, eu văd această scrisoare pentru că i se dă o foaie A4 colegei mele din Indonezia. În momentul în care ea citeşte lângă mine, mi-arunc privirea, am citit şi eu şi-am văzut exact conţinutul acestei scrisori. Deci spunea că îşi manifestă întreaga disponibilitate faţă de preşedintele Indoneziei să coopereze în domeniul justiţiei şi printre alte formule de protocol încheia cu această rugăminte ca să urgenteze extrădarea lui Nicolae Popa, deci o spunea direct”, a povestit Angela Nicolae.

Ad

Exit mobile version