de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Am atras atenția, în premieră, zilele trecute, asupra unei ciudățenii survenite după condamnarea la 4 ani a afaceristului Cătălin Hideg, denunțătorul lui Coldea, anume faptul că EPPO nu a făcut apel la decizia instanței, deși ceruse o pedeapsă de 10 ani. Ieri, EPPO ne-a servit o explicație, la solicitarea presei de la noi. Numai că realitatea e foarte diferită de cum o prezintă subalternii Laurei Kovesi din Luxemburg, ca și presa încă devotată fostei zeițe a justiției.
De ce nu a făcut apel procurorul european delegat care instrumentează cazul – Constantin Irina, din informațiile noastre – și care s-a mulțumit, brusc, cu doar 4 ani de închisoare pentru un inculpat, Cătălin Hideg, pentru care ceruse de două ori și jumătate mai mulți ani, adică un deceniu? Pasivitatea sa a făcut ca doar Hideg să conteste verdictul și să poată lua, teoretic, mai puțin de 4 ani, dar nu mai mult.
La solicitarea agenției Mediafax, șefa de comunicare al EPPO, dna. Tine Hollevoet, a explicat ieri astfel:
„În conformitate cu prevederile art. 36 alin 7 din Regulamentul EPPO, competenţa de a formula apel împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată aparţine Camerei Permanente care monitorizează cazul şi care este compusă din trei procurori europeni din alte state membre decât cel unde este instrumentat dosarul”.
Rezultă clar din răspuns că nu era treaba procurorului european delegat pentru cazul respectiv să facă apelul, ci al unor procurori din alte state, desemnați să monitorizeze cazul. Care – iarăși rezultă din răspuns – stau cu ochii mari, permanent, și urmaresc parcursul proceselor din alte state.
Pentru că așa prevede Regulamentul EPPO.
Sau nu?
În fapt, iată ce prevede articolul 36 alin.7 din Regulamentul invocat de instituția lui Kovesi:
”În situația în care, în urma unei hotărâri a instanței, parchetul trebuie să decidă în privința introducerii unei căi de atac, procurorul european delegat transmite camerei permanente competente un raport incluzând un proiect de decizie și așteaptă instrucțiunile camerei.
În situația în care este imposibil să se aștepte instrucțiunile respective în termenul impus de dreptul intern, procurorul european delegat poate să introducă calea de atac fără instrucțiuni prealabile din partea camerei permanente și transmite ulterior, fără întârziere, camerei permanente raportul. La primirea raportului, camera permanentă dă instrucțiuni procurorului european delegat fie să mențină, fie să retragă calea de atac.
Aceeași procedură se aplică și atunci când, în timpul procedurilor judiciare și în conformitate cu dreptul intern aplicabil, procurorul european delegat care instrumentează cazul ar adopta o poziție care ar conduce la închiderea cazului”.
Altfel spus, cel care inițiază apelul este procurorul de caz, care face un raport și îl trimite mai departe procurorilor străini din Camera Permanentă. Apoi așteaptă decizia lor. Dar, dacă respectivii procurori nu au timpul necesar să își prezinte concluzia în timp util, atunci procurorul de caz face el apel și ulterior informează membrii Camerei, care pot decide ulterior retragerea apelului.
Prin timp util, în legislația română se înțelege 10 zile de la comunicarea sentinței, termenul maxim în care Codul de procedură penală permite apelul. Un timp cam scurt pentru ca un procuror de caz să analizeze atent verdictul instanței, să formuleze poziția sa privind declararea sau nu a apelului, să dea concluziile la tradus, să le expedieze EPPO și apoi să primească un răspuns în respectivul interval. Potrivit Regulamentului EPPO, camerele permanente au la dispoziție 21 de zile pentru a lua o decizie, ceea ce introduce din capul locului o necorelare cu termenul de apel din CPP.
Deci, procurorul EPPO de caz avea lejer dreptul să declare apel pe barba lui și apoi să aștepte și opinia Camerei Permanente, în cel mai rău caz fiind nevoit să retragă apelul. Camerele permanente, mai trebuie spus, sunt prezidate de procurorul-șef european Laura Kovesi.
Din acest punct, EPPO trebuie obligatoriu să furnizeze explicații suplimentare:
1) A făcut procurorul Constantin Irina raport către Cameră, solicitînd introducerea de apel, sau opinînd, dimpotrivă, că nu mai e cazul de apel?
2) A primit răspuns de la Cameră în timp util?
3) A fost decizia Camerei să nu se introducă apel?
3) Și dacă răspunsul Camerei nu a venit pînă în a zecea zi, existînd riscul expirării timpului, de ce nu a introdus procurorul apel din propria inițiativă, așa cum prevede Regulamentul EPPO?
