Kovesi, martor mincinos, ACUZĂ unul din martorii din sufrageria lui Oprea

KOVESI, martor mincinos!LCK a dat un răspuns pe 7 pagini la simpla întrebare dacă a fost acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009. Fără să răspundă în nici un fel la întrebare…, a scris pe facebook șeful Evenimentului Zilei, Dan Andronic.

Este un exemplu clasic de comportament infracțional. Știa că urma să fie trimis dosarul de la Parchetul General la Parlament, așa că a preferat să preîntîmpine publicarea declarațiilor martorilor care spuneau adevărul.  Cred că din punctul acesta de vedere, pe baza unor indicii temeinice, șefa DNA poate fi suspectată de mărturie mincinoasă!Plus grup infracțional organizat, că doar n-a scris singură cele 7 pagini. Sigur au mai fost doi corectori că n-are nici un dezacord.PS. Aștept reacția indignată a UM-urilor și a Ziariștilor-Grefieri!Trăiască România Socialistă!Să se bucure Taica Lazăr și foștii colegi de ziua de mâine, a mai scris Andronic.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, afirmă, într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidențialele din 2009, că în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu ori în timpul liber nu a luat la cunoștință de situații sau împrejurări prin care, la acel scrutin, ar fi fost implicate unele autorități publice și/ sau persoane cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri.

„Deoarece temeiul avut la baza constituirii Comisiei speciale au fost informațiile apărute în spațiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea președintelui României, desfășurată în anul 2009, vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuțiilor mele de serviciu și nici în timpul meu liber nu am luat la cunoștință de situații ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/ sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri”, se arată în scrisoarea Laurei Codruța Kovesi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare