spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Kovesi, înregistrările și un protocol secret

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Am aflat ieri, din conferința șefei DNA, două lucruri minunate: că la secția din Ploiești totul e în regulă, în pofida dezvăluirilor presei și că experții Institutului Național de Expertize Criminalistice au stabilit fără drept de apel că înregistrările cu ”decaparea” dosarelor sunt falsificate. Desigur, ar fi fost și mai minunate aceste vești dacă nu ar fi existat două mici probleme.

Prima e aceea că Laura Kovesi ne-a înștiințat că totul e minunat la DNA Ploiești pe baza raportului întocmit de șefii DNA Ploiești. Adică cei acuzați s-au autoanchetat și și-au pus singuri diagnosticul ”curat”.

A două ține de funcționarea instituției care a analizat înregistrările scandaloase în care Kovesi stătea cu o anume parte a corpului pe dosare, am numit INEC. ”Anumite cuvinte, n-am să vi le spun care, dacă va puneți căștile și o să ascultați atent, o să vedeți că nu acelea au fost rostite, redarea este greșită. Am menționat și menționez că s-a stabilit, printr-o expertiză făcută de Institutul de Criminalistică, faptul că acea înregistrare a suferit editari, modificări”a declarat Laura Codruța Kovesi, ieri.

Salvată de INEC, cum s-ar spune.

Un institut mai mult decît controversat, care funcționează de multă vreme fără director, iar adjunctul Grigoraș Bețiu e inginer de autovhicule, la bază, cu stagiu la Dacia Pitești, și a făcut cunoștință cu Dreptul prin intermediul ”Spiru Haret”, adică acea universitate de neacceptat în cazul lui Eugen Nicolicea.

Asta nu ar fi așa grav, dar nu mai departe de acum vreo două luni, Cătălin Grigoraș, fostul director adjunct al INEC, cel mai mare expert român pe voce și înregistrări, în prezent angajat în SUA, dezvăluia într-o emisiune la RTV că între DNA și INEC există un protocol secret de colaborare care prevede că acesta din urmă să constate autenticitatea înregistrărilor venite de la DNA.

Potrivit susținerilor reputatului expert Cătălin Grigoraș protocolul a fost semnat în 2011 și este valabil și în prezent, acest lucru fiind recunoscut de un procuror DNA în sala de judecată. Grigoraș a mărturisit cu acest prilej că, în baza acestui protocol, DNA trimite înregistrările la Ministerul Justiției care, utilizând programe neadecvate înregistrărilor transmise de procurori, ajung de fiecare dată la concluzia că acestea nu prezintă modificări.
Mai grav, același expert de top dezvăluia că ”specialiștii” INEC au folosit pe formatele digitale în mod special standardele pentru benzi magnetice, astfel încât să nu fie depistate “editarile digitale”.
Cătălin Grigoraș a afirmat totodată la RTV că toate probele din dosare sunt contrafăcute la ordin, “în general este verbal, niciodată scris”, și cu garanția că nu se va începe urmărirea penală împotriva polițistului judiciar al DNA sau ofițerului SRI care execută aceste modificări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare