Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că „regretă” decizia parlamentului de la Pristina de a crea o armată kosovară şi a afirmat că Alianţa îşi va „reexamina nivelul de angajare” în Kosovo, transmit AFP, Reuters, dpa și Agerpres.
„NATO susţine dezvoltarea Forţei de securitate din Kosovo în actualul mandat. După schimbarea mandatului, Consiliul Atlanticului de Nord va trebui să reexamineze nivelul angajării alături de KSF”, a adăugat Stoltenberg.
Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care stârneşte preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad.
Deputaţii kosovari au adoptat în unanimitatea celor 107 de aleşi prezenţi proiectul legii care acordă mandat militar forţelor de securitate din Kosovo (KSF), ce numără circa 2500 de membri având în prezent în principal misiuni de securitate civilă. Cei zece aleşi ai minorităţii sârbe au boicotat sedința.
Decizia privind crearea armatei kosovare survine într-un moment de intensificare a tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina, după ce aceasta din urmă a impus taxe vamale asupra produselor sârbeşti, iar dialogul mediat de Uniunea Europeană se află într-un punct mort.
În ce o priveşte, şefa guvernului de la Belgrad, Ana Brnabic, a dat asigurări vineri, după anunţul parlamentului de la Pristina, că ţara sa „va continua pe drumul păcii şi stabilităţii”, după ce miercurea trecută premierul îşi exprimase speranţa ca Serbia „să nu mai fie vreodată nevoită să-şi folosească armata”, avertizând totodată că aceasta „rămâne ‘o opţiune” întrucât Belgradul nu va accepta ”o nouă epurare etnică”.
„Este o zi dificilă, nu este o zi de natură să contribuie la cooperarea regională”, a declarat Brnabic vineri presei de la Belgrad, subliniind că „fără o regiune stabilă nu există o Serbie stabilă”.