Fostul Secretar de Stat și fostul consilier al președintelui Statelor Unite pentru securitate națională, Henry Kissinger, a apreciat că după încheierea operațiunii militare speciale se poate ”găsi loc” nu doar pentru Ucraina, dar și pentru Rusia, relatează Lenta.ru.
Într-un interviu acordat publicației The Sunday Times, diplomatul a subliniat că, în prezent, principala problemă este cum s-ar putea pune capăt acestui confict.
Potrivit lui Kissinger, soluționarea situației create ținând cont de pozițiile Rusiei este în primul rând în avantajul Occidentului. În caz contrar, a explicat el, Europa nu va putea preveni întăriea influenței chineze asupra Moscovei.
Politicianul american a estimat, de asemenea, că Occidentul ar trebui să renunțe la speranța de a ”westerniza China”. Kissinger a declarat și anterior că țările occidentale nu ar trebui să ”împingă” Moscova spre o alianță permanentă cu Beijingul. El a îndemnat țările europene să țină cont de un tablou global mult mai amplu și să nu uite că, timp de 400 de ani, Rusia a fost parte integrantă a Europei.
Anterior, Kissinger a declarat că negocierile dintre părți trebuie să se reia în următoarele două luni. Diplomatul este convins că, în caz contrar, ”vor începe tulburări” și se ”va crea o tensiune care va fi greu de depășit”.
În același timp, fostul secretar de stat a cerut Kievului să meargă la concesii teritoriale. În opinia lui, la modul ideal, Rusia și Ucraina ar trebui să revină la vechea stare a lucrurilor, în caz contrar în Europa va apărea un uriaș focar de instabilitate. La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat această propunere și a arătat că țara lui trebuie să obțină ca interesele ei să nu fie împinse în spatele intereselor altora.