Kim Jong-Un a fost la Putin ca să îi dea un termen lui Trump

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat joi în timpul summitului cu preşedintele Vladimir Putin de la Vladivostok, că pacea şi securitatea Peninsulei Coreene vor depinde în întregime de atitudinea viitoare a Statelor Unite, potrivit agenţiei KCNA, transmite Reuters.

U.S. President Donald Trump and North Korean leader Kim Jong Un react at the Capella Hotel on Sentosa island in Singapore June 12, 2018. REUTERS/Jonathan Ernst TPX IMAGES OF THE DAY

Această remarcă este percepută ca o modalitate prin care liderul de la Phenian intenţionează să menţină presiunea asupra Washingtonului, pentru ca acesta să se flexibilizeze şi să accepte solicitările nord-coreene de reduce a sancţiunilor, în comparaţie cu poziţia SUA din timpul summitului de la Hanoi din februarie care a eşuat, aşa cum a declarat Kim la începutul acestei luni.

Liderul nord-coreean a spus atunci că va aştepta „până la sfârşitul acestui an” pentru ca SUA să devină mai flexibilă.

„Situaţia din Peninsula Coreeană şi din regiune a ajuns acum într-un impas, într-un punct critic în care ar putea reveni la starea iniţială, pentru că SUA au adoptat cu rea-credinţă o atitudine unilaterală la recentele negocieri din cadrul celui de-al doilea summit SUA- RPD Coreeană” de la Hanoi, a declarat Kim Jong-Un potrivit KCNA.

„RPDC se va proteja pentru pentru orice situaţie”, a adăugat Kim.

Preşedintele Putin a acceptat invitaţia liderului nord-coreean de a efectua o vizită la Phenian la o dată convenabilă.

Reuters menţionează că primele discuţii tete-a-tete dintre Putin şi Kim, desfăşurate pe o insulă din largul oraşului Vladivostok, nu par să se fi încheiat cu un progres major.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare