Liderul nord-coreean Kim Jong-un a răspuns solicitării președintelui american Donald Trump de a avea o întâlnire. Trump însuși a anunțat întâlnirea reporterilor din Biroul Oval.
„Kim Jong-un a avut întotdeauna un mare respect pentru mine. Am petrecut timp împreună. Îl înțeleg. El mă înțelege. Nu e plăcut de nimeni, dar am o relație foarte bună cu el”, a adăugat Trump.
Mai devreme, pe 17 august, Trump a scris pe Thruth Social că i-a cerut secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, să „reducă semnificativ exercițiile militare comune” cu Coreea de Sud. „Nu numai că aceste exerciții sunt costisitoare, Statele Unite ale Americii suportând majoritatea cheltuielilor ca de obicei, dar transmit și un mesaj complet nepotrivit și ostil unei țări care, în timp ce Donald J. Trump era președinte, a fost neamenințătoare și respectuoasă”, a scris el, referindu-se la Coreea de Nord. Trump și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că Statele Unite au fost de mult timp de acord să participe la exerciții militare comune cu Coreea de Sud, „având în vedere relația mea foarte bună cu Kim Jong Un din Coreea de Nord”.
„Deși nu am nicio legătură cu asta, l-am întrebat recent pe președintele Coreei de Sud dacă ar fi dispus să ni se alăture în denuclearizarea Republicii Islamice Iran, iar ei au spus: «Nu, mulțumesc!»”, a adăugat președintele SUA.
