Kelemen Hunor: Închiderea Central European University din Budapesta ar fi o pierdere pentru lumea academică

Închiderea Central European University din Budapesta ar fi o pierdere pentru lumea academică, declară la RFI preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

În opinia liderului UDMR, “dacă s-ar ajunge la închiderea universităţii respective, ar fi o pierdere uriaşă şi pentru Ungaria şi pentru toată Europa Centrală şi de Est, ar fi o pierdere pentru lumea academică, pentru ştiinţele umaniste şi sociale (…). Sunt convins că până la urmă se va ajunge la o înţelegere între Guvernul Ungariei şi autorităţile din SUA sau autorităţile din statul New York”.

“Pe de altă parte, nu putem nega dreptul unui Guvern şi unui Parlament de a stabili în ce condiţii pot funcţiona universităţile, dacă trebuie să existe în ţara de origine o universitate, un campus care funcţionează sau nu şi care sunt criteriile de a accepta aceste diplome şi aici nu mă refer la Universitatea Central Europeană de la Budapesta, mă refer la orice universitate şi acest drept trebuie recunoscut”, crede Kelemen Hunor.

“În al treilea rând, eu cred că avem de-a face cu o criză mult mai profundă şi este doar un simptom ceea ce se întâmplă în acest moment legat de această instituţie, de acest simbol şi e o criză mai profundă care afectează nu numai Ungaria, dar şi toate statele din această regiune şi dacă vreţi toată Europa. Oamenii au din ce în ce mai puţină încredere în acele valori prin care în anii care au trecut în tot continentul european au fost întărite democraţiile parlamentare, societatea deschisă, liberă şi aici trebuie să căutăm motivele”, conchide preşedintele UDMR.

Ungaria a aprobat marţi o lege care ar putea obliga CEU, universitate finanţată de miliardarul american de origine maghiară George Soros, să îşi încheie activitatea în ţară, în ciuda protestelor de stradă şi a condamnării internaţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare