spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăhighlightKelemen Hunor a pus in miscare lobbyul maghiar din SUA: In Romania...

Kelemen Hunor a pus in miscare lobbyul maghiar din SUA: In Romania NU sunt respectate drepturile fundamentale

-

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, le-a vorbit joi tinerilor prezenți la Academia de Vară UDMR de la Izvoru Mureșului, despre vizita pe care a efectuat-o recent în SUA, precizând că a atras atenția factorilor de decizie de peste Ocean că în România există probleme cu respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi cele ale minorităților sau dreptul de proprietate, transmite Agerpres.

- Reclama -

În timpul panelului de discuții cu tema ‘Cum suntem văzuți de americani’, Kelemen Hunor a explicat, potrivit traducerii oficiale, că în timpul vizitei în SUA le-a spus celor cu care s-a întâlnit, inclusiv membri ai Congresului, că în România sunt lezate drepturile de proprietate sau cele ale minorităților, fapt care poate genera probleme atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

- Advertisement -

CITITI SI:Kelemen Hunor reclamă în SUA cazul fostului deputat Marko Attila: „Un proces periculos de restaurație, sub masca luptei anticorupție” CUM AU INTERVENIT AMERICANII IN TRECUT PENTRU MARKO ATTILA

Kelemen s-a referit la problema retrocedării clădirii colegiului Miko din Sfântu Gheorghe, despre care susține că ‘a fost renaționalizat’ în urma unei decizii judecătorești, dar și la situația existentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, unde nu s-a înființat linia în limba maghiară.

- Advertisement -

CITITI SI: CUM AU INTERVENIT AMERICANII ÎN CAZUL MARKO ATTILA: Diplomați americani au mers cu fostul deputat la ÎCCJ/ Departamentul de Stat a reclamat abuzuri în acest caz

Liderul UDMR a punctat faptul că Uniunea Europeană nu găsește soluții la probleme cotidiene, cum ar fi imigrația sau situația din Grecia, ‘iar problemele drepturilor minoritare sau de proprietate sunt puse între paranteză’.

El le-a spus celor prezenți că între România și SUA există un parteneriat puternic, ‘iar americanii trebuie să semnaleze aceste probleme partenerilor români’.

Ulterior, în cadrul unei declarații de presă, Kelemen Hunor, a spus că, de fiecare dată, maghiarii din România caută soluții pentru problemele lor la București, în Parlament sau Guvern, dar când nu reușesc, se îndreaptă către parteneri cu care țara noastră este foarte apropiată.

Liderul maghiar a afirmat că la Washington a prezentat aceleași probleme pe care le-a adus în discuție la Bruxelles, Strasbourg sau Berlin și pe care le va face cunoscute și în alte orașe europene.

‘Eu am spus și în SUA exact ce spun și în București — acele probleme care din punctul meu de vedere înseamnă că nu toate dezideratele sunt, în acest moment, atinse. Sau chiar, în anumite momente și anumite domenii, noi constatăm că se întâmplă o mișcare spre trecut și nu este bine’, a declarat Kelemen Hunor.

Acesta a susținut că din 2011 nu se aplică legea învățământului în cazul UMF Târgu Mureș și „nimeni nu este tras la răspundere”, că doar 50 la sută dintre bunurile bisericești confiscate de comuniști au fost retrocedate sau că sunt probleme în ceea ce privește folosirea limbii materne în diferite instituții în România.

Aproximativ 200 de tineri maghiari din România participă la Izvoru Mureșului la tradiționala Tabăra de vară a UDMR intitulată „Tineretul și Uniunea Europeană”, care a ajuns la a XII-a ediție.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img