Home Analize Kazahii de la Rompetrol vor să plătească datoria către statul român din...

Kazahii de la Rompetrol vor să plătească datoria către statul român din averea lui Dinu Patriciu

0

KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului energetic kazah de stat KazMunayGas, prin care acesta își controlează operațiunile din România, inclusiv rafinăria Petromidia a Rompetrol Rafinare, susține, într-un document analizat de Profit.ro, că deține o hotărâre dictată de o instanță de arbitraj din Olanda prin care moștenitorii lui Dinu Patriciu au fost obligați să-i plătească despăgubiri de 200 milioane dolari, în urma unui litigiu generat de preluarea Rompetrol de la Patriciu în perioada 2007-2009, transmite Profit.ro.

Suma este identică cu cea pe care KMG International se angaja în 2013, prin memorandumul semnat cu autoritățile de la București, să o plătească statului român contra unei participații de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ca parte a unei înțelegeri mai complexe destinate rezolvării problemei datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român.

KMG o acuză pe fosta colaboratoare a lui Patriciu, totodată una dintre moștenitoarele acestuia, Melanie Anne Chen, că ar fi vândut ilegal active din averea lăsată de omul de afaceri român.

Ad

Exit mobile version