JUSTIȚIE A LA BRUXELLES: Comisarului propus de Franța i s-a închis un dosar de angajări fictive asemănător cu cel în care Dragnea a fost condamnat

Parlamentul European a informat vineri, prin biroul de presă, că a închis dosarul privind presupuse angajări fictive, în care era implicată Sylvie Goulard, propusă de Franţa pentru un post de comisar european, transmit AFP și Agerpres.

epaselect epa06084151 German Chancellor Angela Merkel (R) is welcomed by French President Emmanuel Macron upon her arrival at the Elysee Palace in Paris, France, 13 July 2017. EPA/JULIEN DE ROSA

„Cazul din Parlamentul European este închis. Au fost observate nereguli administrative minore, nesistematice şi neintenţionate. Rambursarea legată de acest dosar a fost efectuată”, a declarat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al PE.

În aceeaşi zi, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin, a declarat canalului BFM TV că Parlamentul European a exonerat-o pe Goulard în urma unei „anchete interne”. Ea a explicat că „Parlamentul European a investigat timp de doi ani ce s-a întâmplat şi a conchis că nu există informaţii care să ducă la concluzia că ea (Goulard) nu a procedat conform regulilor”.

În Franţa, ancheta judiciară privind aceleaşi suspiciuni continuă; au fost audiaţi foşti asistenţi parlamentari şi mai mulţi eurodeputaţi, însă deocamdată Goulard nu a fost convocată. O sursă a AFP care cunoaşte dosarul susţine că ea nu este cea mai implicată dintre cei şase parlamentari vizaţi.

Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a nominalizat-o pe Goulard pentru un post în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen.

Sylvie Goulard, în vârstă de 54 de ani, a fost ministru al apărării în guvernul condus de premierul Edouard Philippe şi deputată în PE din partea grupului centrist Mişcarea Democratică (MoDem) din majoritatea prezidenţială din Franţa. Preşedinţia franceză a apreciat că ea are „o experienţă europeană recunoscută” şi „capacitatea de a juca un rol major în cadrul Comisiei”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare