Home Analize Jumătate de miliard de euro pentru tratamentul pacienţilor români în străinătate

Jumătate de miliard de euro pentru tratamentul pacienţilor români în străinătate

0

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat miercuri la Parlament că în opt ani s-a decontat o sumă de peste jumătate de miliard de euro pentru tratamente pacienţilor români în străinătate, transmite Agerpres.

„În opt ani de zile am decontat peste jumătate de miliard de euro în străinătate, în condiţiile în care noi am emis facturi doar pentru 5 milioane de euro. Sunt nişte cifre care ne îngrijorează, imaginaţi-vă ce am fi putut face dacă aceşti bani rămâneau în ţară şi este foarte important ca toată lumea să fie alături în acest demers”, a spus şeful CNAS.

El a spus că în acest context CNAS şi Ministerul Sănătăţii au demarat un proiect care vizează realizarea unei analize cu privire la principalele afecţiuni care constituie de câţiva ani „o adresabilitate crescută pentru pacienţii noştri în străinătate”, urmând ca apoi să se facă un minim de investiţii, iar aceştia să fie trataţi în România.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat miercuri că, până când nu va exista în România posibilitatea efectuării anumitor intervenţii chirurgicale în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, nu se va îngrădi dreptul pacientului de a merge pentru tratament în afara ţării.

„În ceea ce priveşte radioterapia mai avem multe de făcut. Sunt centre care urmează să se deschidă, sunt centre care urmează să fie finanţate. CNAS va asigura acest lucru. Din păcate, numărul centrelor de radioterapie este insuficient astăzi în România. Este adevărat că o intervenţie costă mai puţin în România decât în străinătate, dar, până nu o să existe posibilitatea să o facem în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, cu siguranţă, nu o să îngrădim dreptul pacientului de a merge în străinătate. Sunt mai mulţi paşi pe care deja am început să îi facem – de la dotare la pregătire profesională. Timpul a fost scurt. Încetul cu încetul, sunt patologii care nu putea fi tratate în România, dar în acest moment pot fi tratate„, a spus Pintea, la Palatul Parlamentului.

Ad

Exit mobile version