Home Analize JUDEȚUL MEHEDINȚI, ÎN TOPUL CELOR MAI MARI CREȘTERI PROCENTUALE ALE PIB PE...

JUDEȚUL MEHEDINȚI, ÎN TOPUL CELOR MAI MARI CREȘTERI PROCENTUALE ALE PIB PE CAP DE LOCUITOR

0

Conform datelor Eurostat și cele din ultima prognoză a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, județul Mehedinți se află pe locul al II-lea, (după Giurgiu), în topul județelor cu cele mai mari creșteri procentuale ale PIB-ului pe cap de locuitor între 2013 și 2023.

Astfel, în ultimii 10 ani, PIB-ului pe cap de locuitor a crescut cu 170%, de la 4000 euro, la 10 800 euro.

Datele nu sunt deloc întâmplătoare, dacă ne gândim că în ultimii 10 ani s-au făcut cele mai mari investiții în județul Mehedinți.

“Ne-am concentrat pe atragerea de fonduri europene în județul Mehedinți, iar sub guvernările PSD, am reușit să aducem sume importante care se regăsesc pe de o parte, în investițiile publice de la nivelul Consiliului Județean Mehedinți, Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin și la nivelul celorlalte primării din județ, iar pe de altă parte, în salariile angajaților firmelor care au muncit și muncesc pe șantiere!Am promis că ducem Mehedințiul pe drumul cel bun și asta am făcut, cu sprijinul colegilor din Partidul Social Democrat, la nivel județean și la nivel central.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version