de Adriana Stoicescu, judecător
Zilele astea opriți-vă, rogu – vă, din a înjura și blestema țara asta.
Opriți-vă din a arunca cu noroi unii în alții, pentru că nu vă plac culoarea ochilor și opiniile despre încălzirea globală.
Opriți-vă un minut din tot ce faceți și îngenunchiați, chiar și în gând, pentru cei care ieșeau pe străzi, într-un decembrie neobișnuit de cald, strigându-și dorința de libertate.
Vă puteți urî azi pentru că ieri niște copii, care au iubit doar, au înfruntat armele demente și au crezut în Dumnezeu și în pământul ăsta.
Și și-au dat seama că merităm mai mult decât cozi la pâine și frig în case.
Nu s-au adus să cerșească nimic de la alții și au plătit cu sângele lor libertatea noastră.
Opriți-vă și imaginați-vă că ei nu ar fi ieșit în stradă în 16 decembrie.
Azi ați fi privit în tăcere cele 2 ore de program TV și v-ați fi călcat în picioare pentru trei portocale și o pâine mucegăită.
Copiii ar fi recitat poezii tâmpite de preaslăvire a cârmaciului și analfabetei, chimist de renume mondial.
Și toți am fi viețuit în întunericul și frigul unei dictaturi ce nu ne îngăduia nici să murim creștinește, darmite să trăim.
Ultima suflare tot a lor trebuia să fie.
N-o fi perfect în zilele noastre, dar măcar suntem liberi să plecăm unde vedem cu ochii sau să ne înjurăm cu glas tare, ceea ce mulți facem cu multă plăcere, pentru că doar atât ne duce capul.
Nu țara e de vină că ne prăbușim, cum nu e meritul nostru că am ieșit din mizeria aia friguroasă și tembelizantă.
E doar meritul LOR.
Aprindeți o lumânare și mulțumiți-le.
Și poate azi, în loc de șoșoacă și vasilică, veți spune toți ”Je suis Timișoara”.