Home Actualitate Judecătoarea Adriana Stoicescu: Vom rămâne în istorie drept generația care ar mai...

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Vom rămâne în istorie drept generația care ar mai fi putut face ceva dar a adormit în fotoliu la Netflix, în timp ce pisica îi torcea liniștită în poală, amețită de mirosul de Voltaren degajat de genunchii stăpânului…

0

de Adriana Stoicescu, judecător

În minunata lume nouă accesul e foarte facil.
Nu îți trebuie foarte multe calități pentru a fi acceptat căci, nu-i așa, toleranță și incluziunea sunt noua biblie.
E suficient să urăști pârțurile vacilor, să vrei să o salvezi pe bunica cu orice preț și să bagi în tine ca spartul hamburgheri de plastic ca să salvezi planeta.
Dacă urli ca dementul împotriva cărților lui Tolstoi și mânjești câte un Van Gogh ești pe val.
Desigur, poți deveni un adevărat lider al lumii noi dacă, în fiecare dimineață, în timp ce îți admiri ”bijuteriile” ușor atârnânde și păroase, exclami, plin de mândrie și nereținută fericire ”ce fată frumoasă are mama….”.
Totul e simplu în lumea nouă.
Trebuie doar să fii capabil de ură împotriva a tot ce e normal și să alegi să fii ”altfel” decât retrograzii și penibilii conservatori.
Dar cel mai tare trebuie să înveți să urăști credința.
Iar creștinismul….mmm, aici lupta devine jihad.
Căci nimic nu urăște mai tare omul nou decât pe Christos.
Noua lume a răsărit din tenebrele iadului, stimulată fiindu-i creșterea tocmai de noi, creștinii de fațadă, cei care dau pe la biserică de Paști și Crăciun.
De preoții care fac din credință o afacere.
Semnele dezastrului au apărut de mult timp, dar noi am fost prea ocupați să le vedem.
Apoi prea leneși să acționăm.
Si, în final, prea șocați și resemnați ca să mai deschidem gura.
Lumea va trebui să ajungă la capătul capătului iadului pentru a se trezi.
Căci acum nu mai e vorba de LGBT și BLM, de modern sau prea vechi, de inteligenta omului sau de cea artificială.
Acum e vorba despre Dumnezeu.
Lupta lumii noi e cu El.
Și dacă noi, cei care încă mai avem amintirea zilelor în care cuvintele mamă și tată însemnau ceva, ne retragem și acceptăm că suntem prea mici pentru un război atât de mare, am pierdut deja.
Nu mai e vorba de simple mofturi, de ciudățenii și excentrități.
E vorba de viața noastră.
Nu trebuie să fii cel mai preocupat creștin ca să spui ”ajunge„.
Trebuie doar să fii omul normal, frumos și bun, creat după chipul și asemănarea Unuia în care, chiar dacă nu crezi, crede El în tine.
Trebuie doar să crezi în bunicii și părinții tăi, în copilăria și adolescența ta și să accepți că îți ești ție dator să lupți pentru ca lumea în care ai crescut să nu dispară.
Dumnezeu nu ne-a creat pe toți să fim preoți sau cei mai fervenți credincioși.
Dar nici nu ne-a creat să fim fățarnici și lași, să facem paradă de o credință falsă și să fugim la primul semn de pericol.
Nu ne vrea mămăligi sau prudenți, nu ne vrea defensivi.
Ne-o fi cerut să întoarcem celălalt obraz, dar nu ne cere să ne lăsăm caftiți până la sânge de niște neica-nimeni păroși, îmbrăcați în rochii și cocoțați pe tocuri, pe care, să fim serioși, habar nu au să meargă…
Dacă vrem să ne asigurăm o ieșire demnă de pe scena asta, cred că trebuie să ne reconfigurăm traseul.
Altfel, vom rămâne în istorie drept generația care ar mai fi putut face ceva dar a adormit în fotoliu la Netflix, în timp ce pisica îi torcea liniștită în poală, amețită de mirosul de Voltaren degajat de genunchii stăpânului…

Ad

Exit mobile version