de Adriana Stoicescu, judecător, Tribunalul Timiș
Meniul
E 7 dimineata si a ajuns deja. Au chemat-o pentru 8, dar a zis sa fie acolo, sa nu astepte oamenii dupa ea.Portarul a privit-o cu neincredere, nu parea a fi o sursa de venit…In sala de asteptare friguroasa si intunecata apar, incet incet, alti bolnavi. Unii dintre ei, norocosii, sunt insotiti de copii. Ai ei sunt ocupati cu serviciul, iar nora sa nici nu vrea sa auda de ea.Pe la 8.30 apare o asistenta. E tare nervoasa si striga la ea, de ce nu are pregatit buletinul? Si cuponul de pensie? Nu e de luna asta, nu e bun. Nu am primit pensia luna asta…
Nu conteaza!Pe la 12 ajunge in salon. 10 bolnave, unite in vaicareli si miros de trup batran si bolnav. Azi nu primeste mancare, a uitat infirmiera sa o treaca pe lista. Nu-i nimic, va primi de la colegele de salon o bucata de paine cu gem.Salteaua e tare si urma de cearceaf e rupta, dar perna pare confortabila. Patura e aspra si o zgarie.Nu ii spune nimeni nimic, nu o intreaba nimeni nimic. Sta vreo 3 zile, in care i se ia temperatura si cam atat.
Afla de la bolnavele celelalte ca doctorul ei e tare bun, dar aglomerat. Intr-o dimineata o anunta ca azi sigur va fi operata.O ia un brancardier si o duce spre sala. O tine de brat, ca doar nu o sa foloseasca targa pentru ea, pare in putere.Din usa salii o intorc. Nu, nu azi.
Azi nu avem oxigen.Maine, sigur. O amana vreo 3 zile. Azi nu e curent, maine doctorul are o alta urgenta.Nu-i bai.
Timpul trece usor. Isi povestesc vietile. Se aud rasete seara in salon. Uneori, cate un fiu isi viziteaza mama. Devine lidera grupului, e singura pentru care copilul are timp.Dupa operatie e greu, teribil de greu. Plosca o face sa se simta umilita. Infirmiera o uita cu orele in miros de urina, apoi vine si, cu un gest plin de scarba, o elibereaza. Cativa stropi de urina cad pe salteaua oricum murdara, nu mai conteaza…Ii curge sange putin din plaga operatorie.Nu-i bai, se usuca, doar nu vrei sa te schimb zilnic? Acasa te primenesti asa, ori de cate ori ai chef?
Primeste de mancare o zeama chioara, pe post de supa. Dimineata, acelasi gem cu un fel de unt si o spalatura numita ceai. Poate in seara asta un piure? De carne nu poate fi vorba, ce naiba, esti in spital, esti operata, nu esti in vacanta…Va pleca dupa o luna, slaba si incercanata, cu o reteta scrisa in scarba de un rezident plictisit.
Va muri rapid, “de batranete”, fara sa aibe habar ca a plecat din spital cu vreo trei bacterii, numai bune sa o puna la pamant definitiv.
In timpul asta, la nici 800 de km, undeva in vest, un domn elegant este asteptat la 7 dimineata, in holul clinicii, de Profesor.Il conduce in salonul lui. Doar al lui. Ii explica, din nou, procedura. Are intrebari? La ora 9 va incepe operatia.La 8 50 doi vlajgani il ajuta sa se aseze pe targa. Asistenta ii pune branula cu infinita grija.La ora amiezii e in salon.
Vrea sa se uite la TV?Zilnic i se schimba asternutul si prosoapele si camasa de noapte si lenjeria de unica folosinta.A curs un pic de sange pe langa tubul de dren. O armata se pune in miscare, este pansat , aranjat, este linistit, nu s-a intamplat nimic…Seara apare infirmiera cu meniul de a doua zi. Are numele lui sus, in coltul foii. Totul e scris cu litere mari, poate nu are ochelarii la el. Sunt trei variante, ce ar prefera domnul sa manance maine? Mancarea ii e adusa in farfurii de portelan, e calda si atat de gustoasa. Si multa. Poate prea multa. Profesorul e zilnic la el, uneori apare si seara, cand nici nu se asteapta, totul ok? Pleaca acasa dupa 4 zile, insotit de urari de bine si zambete, va asteptam la control, totul va fi bine.
Si pentru ca personajele trebuie sa poarte un nume, pe domnul elegant il poate chema Pierre, Helmuth sau Mathias.Pe batranica mea o cheama Romania. Umilita, deznadajduita si ignorata mea Romanie. Lasata in mizerie, uitata de fii si omorata de nepasarea si nesimtirea noastra, a tuturor. Nu o meritam.