de Adriana Stoicescu, judecător
România, țara lucrului bine făcut sau gluma mileniului….
Bătrânii României, cei care au îndurat foamea și frigul comunismului, cei care au construit o țară distrusă de război, se pot bucura de o ultimă favoare a Statului: o înmormântare.
Bătrânii României trebuie să moară.
Repede.
Societatea pe care au creat-o nu mai are nici timp și nici răbdare pentru ei.
Bătrânii României trebuie să moară.
Sunt inutili și enervanți. Își târâie picioarele și deranjează cu privirile lor triste fericirea absolută ce se instalează în țară.
Au haine ponosite și pantofii li-s rupți.
Nu sunt adaptați la nou. Nu știu să manevreze dispozitive inteligente și au prostul obicei să dețină cărți în proprietate.
Cărți pe care, culmea, le-au citit.
Bătrânii miros urât, ne spune o cocoană parfumată, dar căreia manichiura complicată nu îi poate ascunde negrul de sub unghii.
Iar Chanel ul cu care s-a ”îmbrăcat” nu poate îndepărta izul de transpirație stătută.
Nu, bătrânii nu miros urât.
Miros a deznădejde și disperare.
A suferință și umilință.
O țară clădită de ei se prăbușește și nimeni nu pare a auzi strigătul de ajutor al bătrânilor țării.
Cocoțații în scaunele puterii pot doar să le asigure o fanfară ce nu va cânta fals la final.
Altceva nu pot și nu vor să facă.
Papagalii cu pretenții de vulturi, ”prietenii mei”, se plimbă printre bătrânii țării, pe la câte o rugă, pe la câte o sfințire.
Le întind o mână flască și le oferă un zâmbet tâmp: ”Va fi bine”.
Oamenii privesc cu speranță, știind în sinea lor că nu mai e nimic dincolo de rânjetul de campanie prematură.
Ascunși în casele lor friguroase și întunecate, bătrânii noștri vor pleca în curând, promițându-și și promițându-ne că ne vor veghea.
Nimeni nu le spune că nu merităm asta.
Îi tratăm că pe niște anexe supărătoare.
Îi punem să aleagă între felia de parizer și tabletele de Tertensif; între a plăti curentul sau întreținerea.
Îi închidem în case pentru a nu ne deranja sau îi trimitem într-un azil plin de gândaci.
Bătrânii trebuie să dispară pentru a lăsa loc generației de indeciși vopsiți, din capul atât de gol până la gleznuțele epilate, în culorile curcubeului, care vor distruge tot ce s-a clădit în țara asta cu sânge și sudoare.
Vom rămâne singuri, dar nu ne pasă.
Până când, într-o zi, bătrâni și neputincioși, vom fi, la rândul nostru, aruncați la ghena istoriei .
O țară își arată măreția și după modul în care își tratează bătrânii.
Din punctul ăsta de vedere, suntem un popor-plancton.
Iar viniturile, care se prefac că ne vor binele dar, de fapt, speră să ne conducă în cea mai adâncă prăpastie, sunt bomboana de pe coliva unui neam care a fost cândva DEMN.
