de Adriana Stoicescu, judecător
De Post
Înnebuniţi să arătăm cât suntem de creştini şi atenţi că trebuie să ne vadă lumea pe la slujbe, şi popi, postind de ochii celorlalţi şi alte asemenea dovezi de”credinţă”, uităm că, totuşi, ni se citeşte subtitrarea pe faţă.
Suntem ipocriţi.
Aţi mai auzit ceva despre bătrânii din azilele “groazei”? De parcă un azil, oricât de luxos ar fi, ar putea fi altceva decât un ocean de tristeţe…
Cei abandonaţi de rude, îngrozite apoi că nu au “ce face cu ei şi nu au unde-i duce”.
Bătrânii noştri ca nişte piese de mobilier uzate şi inutile…
Aproape de noi, un copil este abuzat de tată, cu ştiinţa mamei, ani la rând.
Sunt zeci de familii în care, în spatele uşilor închise, copiii sunt măcelăriţi sufleteşte.
Interesează pe cineva?
Nu, pentru că nu avem timp să ne privim în ochi, suntem prea ocupaţi să ne înjurăm aproapele, în numele pseudocreştinismului de bodegă, pe care l-am inventat ad-hoc, după bunul nostru plac.
Adevărul, mustind de mizerie, iese la iveală întâmplător, când victima este deja la pământ şi, neputincioasă să mai ducă în spate povara, vorbeşte.
Copiii drogaţi omoară alţi copii, dar pe cei care se ascund în spatele blocului, neştiuţi de nimeni şi îşi injectează moarte, îi ştie cineva? Sau aşteptăm să moară ca să facem rating…
Suntem ţara cu milioane de asociaţii mâncătoare de bani, organizatoare de simpozioane, smulgătoare de lacrimi şi atât.
Avem mega para direcţii de protecţie a copilului, bătrânului, celui orb sau şchiop, preocupări la cel mai înalt nivel pentru drepturile copilului, în timp ce, în familii “fericite” şi “perfecte” copilele sunt învăţate să “iubească”…
Bătrânii mor de foame, uitaţi de propriile progenituri.
Şi nimeni nu ştie nimic.
Avem mămici la 15 ani care îşi lasă copiii prin maternităţi apoi statul, măreţul stat, în loc să simplifice adopţiile, îi dă pe mâna aşa zişilor asistenţi maternali, nu de puţine ori ori analfabeţi fără loc de muncă, ce trăiesc din banii primiţi pentru copiii luaţi în plasament şi care îi transformă pe cei ceva mai măricei în slugi bune să cureţe bălegarul.
Avem o tonă de funcţionăraşi care, din păcate, uneori fac anchete sociale din căldura biroului, confirmând, nu-i aşa, că totul e în regulă şi că plasamentul merge strună, iar copiii se dezvoltă “armonios”.
Până când îi găsim, fugiţi din locul ce ar trebui să însemne “acasă”, bezemetici, gonind pe câmp în căutarea altui nimic ce, poate, totuşi, îi va încălzi.
Nu vom reuşi niciodată să schimbăm ceva dacă nu ne vom pleca privirea spre cel căzut la pământ şi nu îi vom întinde o mână salvatoare.
Dacă nu ne vom opri să ne minţim că suntem buni şi frumoşi şi empatici, în timp ce întoarcem strategic, capul în altă parte.
Lumea e un loc urât?
Poate, dar e după chipul şi asemănarea noastră.
Chit că noi am fost creaţi după Chipul şi Asemănarea Lui.
Reuşim să ne minţim pe noi, pe alţii, dar nu pe El.
Şi, mai devreme sau mai târziu, vom deconta.
Poate acum, în Post, avem timp să gândim….
