Home Actualitate Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pe un Titanic imaginar orchestra cântă fals şi inutil...

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pe un Titanic imaginar orchestra cântă fals şi inutil ”Deşteaptă-te, române”…

0

de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

România e în agonie. Lăsată de izbelişte, abandonată în mâinile specialiştilor-lupi tineri, răsuflă greu şi fără de speranţă.

Ne-au scos din cameră pe motiv că au grijă de ea. Am ieşit, plini de încredere şi am lăsat-o în seama lor.În spatele uşilor închise au început prin a-i fura identitatea. Tot ce putea fi folositor la recunoaşterea numelui ei a dispărut.

România şi-a pierdut identitatea. Apoi i-au umblat prin geantă şi bagaje şi i-au furat ceasul şi verigheta. România şi-a pierdut toate bogăţiile. Nici măcar Iude nu au fost în stare să fie… el. L-a vândut pe 30 de arginţi, ei ne dau pe nimic.

Nu valorăm nimic în ochii lor.

Pe un Titanic imaginar orchestra cântă fals şi inutil „Deşteaptă-te, române”… Pseudo liderii sunt de mult în barcă, de unde ne privesc cu rânjete schimonosite şi ne arată degetul mijlociu. Ce nu ştiu ei, pentru că nu au citit nimic, este că la fel au procedat şi naziştii şi comuniştii. Au început prin a însemna oamenii. Apoi a le raţionaliza pâinea. Apoi să le numere copiii si să trimită femei la puşcărie pentru avorturi. Ne-au ţinut în frig, nu ne-au lăsat să ieşim din ţară şi nici să ne spălăm. A trebuit să cântăm ce au vrut ei, să citim ce au vrut ei, să facem filme doar pe placul lor.

Anuţe tunse cu ciobul ne-au interzis să fim cochete şi să purtăm mini jupe. Adolfi isterici ne-au convins că ei sunt oamenii adevăraţi, ceilalţi sunt o subspecie ce nu trebuie să trăiască.

Coborâţi din peştera imbecilităţii şi corectitudinii de pe vremea lor au încercat să creeze omul nou, care să semene cu oricine, doar cu El nu.

Finalul îl ştim cu toţii, mai puţin viermişorii care se târăsc în faţa aceloraşi stăpâni…Finalul e la El.

Şi Lui nu îi plac nici imbecilii, nici mincinoşii, nici trădătorii.Nu-I plac cei care trăiesc doar pentru a face rău celor mici şi neînsemnaţi şi, mai ales, neputincioşi.

De aceea zic, să ne punem un pahar de vin. Să scoatem discurile de vinil, să ne amintim de Beatles sau de cine vă place vouă şi să aşteptăm.Se vor detona singuri. Vor ajunge înapoi de unde au venit, din fundul unei peşteri corecte politic, în care Omul e o biată creatură fără inimă şi fără creier.

Doar gleznuţe goale

Ad

Exit mobile version