de Adriana Stoicescu, judecător, președintele Tribunalului Timiș, preluare facebook
Prizonier intre copertile ingalbenite de timp ale unei carti necitite, Dumnezeu se zbate inutil sa Se elibereze pentru a se intoarce in lume pentru a o salva lumea care nu mai are nevoie de El. E ocupata sa descopere alt spatiu si alt timp. Maretul om nu mai are nici timp nici nervi pentru El. E desuet. Omul are treaba. Trebuie sa digitalizeze si sa reinventeze. Sa se inscauneze stapan absolut al unui univers care nu i-a apartinut niciodata, dar pe care acum il revendica, cu suficienta si aroganta.
Va inventa planete si le va popula cu omuleti care au uitat sa fie Oameni. Va deschide cate un supermarket si un aprozar pe fiecare planetuta. O sala de forta si musai una de pacanele. Apoi Il va chema pe Dumnezeu la ordin. Ii va stabili traseul si sarcinile de serviciu. Multumit de sine, va privi in zarea digitalizata si i se va parea ca a facut lucrurile mult mai repede si mai bine decat El. Oricum, in mai putin de 7 zile…Dar…Oricat va digitaliza justitia, medicina, scoala, nu va reusi chiar tot…
Nu va reinventa niciodata rasaritul si marea.Apusul de soare pe Dunare si cerul din Retezat. Linistea de pe Lolaia si pastravii din lacul Zanoaga. Ariciul din curtea lui Vali, penduland printre rosiile care, anul asta, nu s-au prea facut…Privirea lui Tero, tekelul indragostit, care sta lipit de piciorul meu.Vinul rece in paharul aburit, Pink Floyd in fundal si mirosul de sare.Zgomotul valurilor furioase si cerul negru care povesteste despre furtuna din larg.Patetic, omul chiar crede ca poate sa creeze.
Ca poate salva o lume pe care o neaga pana la distrugere.Nu robotii lui o vor face. Ci batrana din catunul uitat de lume, insotita de un caine de pripas si o pisica mofturoasa. Batrana singura in universul ei mirosind a fan si lapte proaspat muls. Cu mainile batatorite si fata arsa de soare, cu nopti luminate de lampa cu gaz si vorbind doar cu El, batrana asta va salva lumea cu rugaciunile ei.Nu voi.Pentru ca, atata timp cat din catune uitate de lume, se va auzi, obsedant si incapatanat, un „Bucura-te, Marie, cea plina de har…”, mai avem o speranta.