de Adriana Stoicescu, judecător
Omul nou nu are intrebari, pentru ca nu are nevoie de raspunsuri. El are certitudini. El este certitudinea.
Omul nou nu are mama si nici tata. El nu a fost creat, pentru ca el insusi este creatie si creator.
Omul nou nu are nevoie de carti. El are indrumatori, care au citit de pe google si care ii fac cate un rezumat. Omul nou nu stie ca este doar un biet epigon. Tot ce face si ce spune a mai fost facut. A mai fost spus…
Omul nou a fost dorit si de Hitler. Si de Ceausescu.Oamenii lor cei noi erau inculti si agresivi. Atotstiutori. Rasa pura, superioara. Rezolvau totul prin catuse si arestari, prin deportari si munca silnica.Urau buna cuviinta si cartea, munca onesta si gandirea libera. Aveau compozitori preferati si compozitori ce trebuiau executati. Aveau scriitori agreati si scriitori inchisi. Aveau un om bun la toate, care verifica textele pieselor de teatru, ca nu cumva un sunet nedorit de omul nou sa se faca auzit. Aveau filme permise si filme interzise. Aveau alimente pe care ni le bagau pe gat si mancare pe care doar ei o puteau consuma.
Oamenii de rand aveau voie sa se imbrace in salopete gri sau negre; sa asculte supusi; sa taca; li se luau pamantul si casa pentru a trai la comun, intr-un haos menit sa ii reduca la simple numere in statistici. Nu aveau voie sa gandeasca, gandea partidul si conducatorul pentru ei.
Si, mai ales, omul nou din timpul lui Hitler si Stalin si Ceausescu avea ordin sa urasca. Si, incet, incet, a inceput sa ii placa. Mostenirea ironica, peste timp, a dat roade amare.Omul nou asta stie sa faca cel mai bine: sa urasca.Cu toata fiinta lui, fara retinere.Omul nou se naste nedorit, traieste ca sa urasca si moare frustrat ca nu a reusit sa urasca atat cat ar fi vrut. Ura ii este motor si combustibil, este ratiunea lui de a exista.Uraste oamenii senini si smeriti. Uraste simplitatea nascatoare de bine si frumos. Uraste tot ce nu intelege. Iar el nu intelege mai nimic.
De fapt, omul nou este un mic si penibil lucifer a carui unica, nepretuita, devoratoare dorinta este sa Il umileasca pe Dumnezeu.Sa Il ucida ar fi simplu si un pic periculos….S-ar putea intoarce.Umilinta e mult mai satisfacatoare.
Ce nu intelege omul nou, pentru ca nu poate, este ca Dumnezeu nu se teme sa fie umil.Nu se teme sa fie dat la o parte.Nu se vrea in prime time. Amprenta Lui e impregnata pe inima fiecarui om nascut vreodata.Cu ea ne nastem, cu ea traim, cu ea murim.Pentru noi, har, pentru omul nou, stigmat.Oricat isi doreste sa scape de ea, nu poate.O va putea innegri, arde, cioparti. Urma ei ramane.Asa cum ramane coplesitorul suvoi de iubire care curge la nesfarsit de pe Cruce, incercand sa acopere si dara de ura pe care o lasa omul nou in urma lui.Lumea noastra e urata din cauza omului, nu din cauza Lui Dumnezeu.
Si doar un imens Potop ne mai poate curata.
