de Adriana Stoicescu, judecător
Se propagă cu repeziciune o nouă mostră de dezinformare mascată, din ciclul “judecătorii, duşmanii dreptăţii, mereu de partea hoţilor.”
Un distins magistrat magistral, de rang înalt, ne ceartă pentru că :
1. Nu suntem empatici cu victimele.
Rolul judelui nu este să fie empatic. Nici cu victima, nici cu inculpatul. Nici cu avocatul sau procurorul.
Nici măcar nu face dreptate.
El aplică legea, bună sau proastă, care îi e pe plac sau nu, chiar dacă prin asta devine antipaticul de serviciu al patriei.
2. Restituim cauzele la procuror pentru lipsa apărării în faza de urmărire penală.
Îmi cer iertare, mă obligă legea.
Şi CEDO.
Şi dacă mă fac că nu văd că inculpatul nu a avut avocat, deşi era obligatoriu, comit o mică, micuţă, neînsemnată abatere disciplinară.
Şi dacă omul merge le CEDO, îl plătesc din buzunarul meu.
Se prescrie dosarul pentru că restitui cauza?
De ce l-aţi ţinut în urmărire penală ”ţ” ani, sau asta nu mai contează….
3. Evaziunea fiscală nu e furt, domnule magistrat magistral.
E o chestie niţel mai complicată decât faptul că Georgel a furat bicicleta lui Vasilică.
Sigur, mă aşteptam la o astfel de afirmaţie din partea lui Gigel de la sculărie, dar, na….
Şi da, judecata evaziunii e cu mormane de inscrisuri, acte contabile şi contracte şi facturi şi devize şi câte mai câte.
Şi, ce să vezi, avem nevoie de experţi care să ne lămurească pentru că tot coana Europa şi codurile ne spun că nu putem condamna un om doar pe baza unei constatări făcute de angajatul acuzării, aşa cum, se pare, v-aţi dori.
Sau cu o recunoastere puțintel smulsă de organul prea zelos….
Se cheamă dreptul la un proces echitabil.
Mai avem şi egalitatea armelor.
”Natura contradictorie a procedurii presupune, atât pentru acuzare cât şi pentru apărare, dreptul de a lua cunoștință de observațiile sau probele prezentate de cealaltă parte și de a le discuta.”
Cum facem atunci pentru că, în faţa unui raport de constatare, inculpatul nu prea are dreptul să formuleze obiecţiuni ?
Că legea nu zice nimic….
Ştiu, întrebări retorice, de jude corupt, mână în mână cu hoţii…..
Dar, poate totuşi citeşte cineva şi îşi pune niste probleme şi, în final, înţelege, gândindu-se apoi de două ori la ce spune un magistrat magistral de rang înalt.
PS Dragă minister al justiției, am scris textul pe înserat, așa, dar am postat acum că de, noaptea e un sfetnic bun.
Prin urmare, faptul că nu am acces la rețea pentru că așa a decis executivul, mă lasă…. rece.
