Home Actualitate Judecătoarea Adriana Stoicescu: Comuniștii au urât Timișoara, Ceaușeștii au vrut-o rasă de...

Judecătoarea Adriana Stoicescu: Comuniștii au urât Timișoara, Ceaușeștii au vrut-o rasă de pe pământ. Progresiștii o pângăresc cu fiecare respirație, cu fiecare gest, mințind-o nonșalant, în numele unui avangardism care pute a smoală și iad

0

de Adriana Stoicescu, judecător

Timișoara nu e un oraș.

Timișoara e respirație.

Și bătaie de inimă, în ritm de Phoenix.

Timișoara se simte și se trăiește.

Timișoara e frumoasă primăvara și vara și toamna și iarna.

Timișoara nu se poate povesti pentru că nu poate fi explicată.

Timișoara adevărată o simți când te încumeți să o colinzi dimineața devreme, când e liniște.

Orașul așteaptă cuminte ca lumea să își bea ”cafa” pe Corso, apoi se trezește.

Străzile pe care le știu atât de bine mă îmbie de fiecare dată să o apuc pe alt drum, poate văd clădirile din alt unghi și mă reîndrăgostesc de ele.

Teii, care înnebunesc în fiecare an și te acoperă cu umbră și miros, rostesc și ei, pe limba copăcească, declarații de dragoste pentru un oraș ce se încăpățânează să nu cedeze.

Comuniștii au urât Timișoara, Ceaușeștii au vrut-o rasă de pe pământ.

Progresiștii o pângăresc cu fiecare respirație, cu fiecare gest, mințind-o nonșalant, în numele unui avangardism care pute a smoală și iad.

Speranța lor e că îi vor înfrânge spiritul și îi vor devora credința.

Dar ea se încăpățânează să rămână la fel.

Demnă, frumoasă, mai europeană decât ar putea unii visa, mai credincioasă decât și-ar putea alții imagina.

Timișoara ortodoxă și catolică și protestantă și penticostală, Timișoara ungurilor și nemților și sârbilor, ”invadată” de italieni, e Acasă pentru atât de mulți, neștiuți, care plâng, când nu-i vede nimeni, după ”Cimișoara” lor.

Totuși, Timișoara mea îmbătrânește odată cu noi.

Îmbătrânește odată cu cei care i-au dăruit Libertatea.

Încet, pe tăcute, cei care au simțit și trăit pentru Timișoara, pleacă.

Și odată cu ei dispare o lume, a celor care au iubit cu patimă și furie, cu disperare și speranță, cu neclintită credință și forță, un oraș numit Timișoara.

Dar, din experiența ultimilor mei doi ani, vă asigur că iubirea asta nu va dispărea.

O vom duce cu noi Dincolo, căci orice Iubire adevărată sfidează timpul și spațiul, ca să se audă în Rai și în Iad:

”La Timisoara au coborat in strada

Frica, deznadejdea si speranta

Speranta cea din urma – libertatea

Noi nu plecam, noi vrem sa fim

Nu suntem lasi, nu suntem hoti

Chiar daca ne-mpuscati pe toti

Noi nu plecam, noi nu murim”

Ad

Exit mobile version