de Adriana Stoicescu, judecător
Singurul semn că România este încă o democrație e libertatea de exprimare, ce se încăpățânează să existe prin câteva redacții.
Câțiva ziariști, care nu obosesc să vorbească, să arate derapajele și să încerce să ne trezească din amorțeală, mai țin țara asta în viață.
E drept, intubată, cu defibrilatorul alături, dar în viață.
Sunt singurii care mai reacționează în fața mizeriilor intitulate pompos proiecte de legi, în fapt niste amenințări pe față, care cred că îi dau vise erotice tovarășului, pe lumea cealalată.
Nici el nu ar fi îndrăznit să viseze că în țara asta judecătorii vor afla ”pe surse” că se modifică legile justiției, în timp ce dregătorii inaltelor porți taie cu creion roșu peste reglementările ce vor guverna justiția mioritică, fără să înțeleagă nimic.
Doar că sclavii vor să mai cârpească dreptatea ce, oricum, umblă cu capul spart.
Codurile sovietice ale lui Ceaușescu par, azi, monumente de stabilitate și claritate în fața dezmățului legislativ haotic ce pare a avea un singur scop : să pună țara pe butuci.
O țară ce se stinge, încet dar sigur, înainte de a dispărea cu totul.
Țară ce miroase a nepăsare și nesimțire, a indiferență.
Miroase a vacanță all inclusive, cu banii strânși un an la ciorap.
Miroase a drumuri infecte și neterminate, cu dudui gureșe care îți bagă micorfonul în amigdale, întrebându-te serafic ”cum vi se pare drumul pe Valea Prahovei ?”
Miroase a hoție la drumul mare. A hamsii stricate și plaje infecte. A prosoape murdare și mobilă mâncată de carii.
În timp ce, pe la spatele nostru, cresc și înfloresc legi menite să ne întoarcă în anii 50, cetățenii responsabili și, nu-i așa, cu vocație europeană, se bucură din plin de sfârâitul grătarelor și mititeilor.
Berica, pusă la rece, așteaptă consumatorii însetați, dornici de intense dezbateri despre noile silicoane ale vreunei vedete de carton.
Că doar nu i-o interesa noile modificări legislative. Sau inflația. Sau prețurile.
Singurii care par a înțelege spre ce ne îndreptăm sunt cei câțiva oameni din presă, cu creier și curaj, care, din disperare, urlă în pustiu.
Lor le datorăm pojghița ce se cheamă democrație mioritică.
Când vor renunța și ei, vom fi morți.
Și nu e mult până departe…
