de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș
Imi reprim cu greu cuvintele de ocara, stiind ca ma expun, din nou, “sansei” de a fi declarata dusman al independentei diversilor eroi. Dar, citind cartea doamnei avocat Rodica Constantinovici, fost JUDECATOR, nu ma pot opri sa nu urlu: Cum a fost posibil asa ceva?Cum am permis noi, judecatorii, acest cataclism rusinos, acest derapaj total al puterii care distruge si corupe umanitatea, normalitatea si cele mai elementare drepturi?Cum a fost posibil ca intr-o tara europeana, aparent democrata, sa asistam nepasatori la un fenomen Pitesti, de rit nou, in care, in numele unei minciuni, au fost sacrificati, cu senintate si placere perversa, oameni absolut NEVINOVATI?
Cum am putut sa tacem? Sa intoarcem capul? Sa preluam pur si simplu, minciunile, doar pentru a fi noi insine la adapost?Pentru a fi pe placul multimii in delir, care striga “la puscarie”, fara sa intereseze pe cineva, pe oricine, daca oamenii aceia erau vinovati?Am fost amenintata, somata, sfatuita sa tac. M-am gandit de nenumarate ori sa plec, pentru ca pot, linistita, sa pun roba in cui.Am trecut pe langa iad si am fost salvata de un infractor, da, recunosc, ce nu a vrut sa minta pentru a-si salva pielea. Altfel, acum asteptam, probabil inutil, liberarea conditionata.
Dar, pentru numele Lui Dumnezeu, cum va puteti privi in oglinda, autori si complici, artizani ai acestor minciuni care au omorat oameni?Cum puteti dormi? Cum puteti manca? Va duceti linistiti copiii la scoala, stiind ca oameni nevinovati au murit din cauza insailarilor voastre? Din cauza dorintei de a va vedea numele pe prima pagina a ziarelor? De a fi laudati? De a vedea oamenii cum tremura in fata voastra, cersind mila, stiind ca aveti drept absolut de viata si de moarte asupra lor?Au fost condamnati oameni in numele unei iluzii bine ticluite, transformata in arma politica.Au putrezit la propriu in celule mizere, pline de gandaci, in mijlocul carora trona cate un WC turcesc, in tip ce asteptau, inutil, dreptatea. Dreptatea noastra era stramba, pentru ea contau doar urletele televiziunilor, satisfactia unor personaje care nu aveau ce cauta in magistratura, dornice de preamarire si manate de satisfactia meschina a omului mic care doboara un om, poate, mult mai mare. Doar pentru ca poate.
Am asistat neputinciosi la pervertirea ideii de justitie penala, devenita slogan de campanie, in timp ce marii si adevaratii hoti erau bine mersi la adapost de bratul lung al legii, furand linistiti in continuare.Da, stiu, cu o floare nu se face primavara. Da, stiu, vocea mea nu conteaza.Nu am in spate pe nimeni si nici nu “am spate”.Da, stiu, nu voi putea schimba nimic, iar absenta mea nu va conta.Dar, nu am dreptul sa tac, pentru ca am fost la un milimetru de dezastrul care a ucis oameni si a aruncat dreptatea la gunoi.Mi-e rusine ca nu am vazut totul, ca nu am urlat mai devreme si ca nu pot sa indrept nimic.Dar pot inca sa vorbesc.Si sa spun:Iertati-ne… daca puteti….
