Juan Guaido vrea intervenție armată americană în Venezuela

Opozantul Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, s-a declarat vineri, într-un interviu acordat AFP, pregătit, dacă va fi cazul, să autorizeze o intervenţie militară americană pentru a-l forţa pe şeful statului Nicolas Maduro să părăsească puterea şi a pune capăt crizei umanitare din ţară.

„Vom face tot ce este necesar, tot ce trebuie să facem pentru a salva vieţi omeneşti, pentru ca să nu mai moară copii”, a declarat opozantul, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 40 de ţări, cu Statele Unite în primul rând.

„Vom face tot ce este posibil. Evident, este o întrebare foarte polemică, dar, făcând uz de suveranitatea noastră, exercitându-ne prerogativele, vom face ce este necesar”, a adăugat Juan Guaido.

El a răspuns la întrebarea de a şti dacă va utiliza competenţele lui legale în calitate de preşedinte al parlamentului şi preşedinte interimar pentru a autoriza o eventuală intervenţie militară străină.

„Aici, în Venezuela, fiecare zi care trece se numără în vieţi omeneşti”, a adăugat opozantul.

Grava criză economică ce loveşte această ţară producătoare de petrol a antrenat o severă penurie de hrană şi medicamente. Peste două milioane de venezueleni au fugit din ţară cu începere din 2015, potrivit statisticilor ONU.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare