Joi, grevă națională în Franța

Două mari sindicate – CGT şi Solidaires – cheamă joi la o grevă naţională şi interprofesională în Franţa. Organizatorii speră să formeze cu această ocazie un front comun unic contra politicii guvernamentale, transmite RFI.

«Convergenţa luptelor». Iată cuvântul de ordine al celor două sindicate care cheamă la grevă naţională. Mai multe manifestaţii sunt prevăzute în toată ţara iar cea de la Paris este programată de la ora 14 pe traseul Montparnasse-Place d’Italie.

Ultima mobilizare interprofesională avusese loc acum 5 luni, pe 16 noiembrie, contra reformei codului muncii şi a guvernării prin ordonanţe de urgenţă. Ea atrăsese doar 80.000 de oameni în toată Franţa şi nu modificase cu nimic politica guvernului.

Acum, datele problemei sunt puţin schimbate. O serie de focare de nemulţumire se fac auzite şi tot mai multe sectoare sunt confruntate cu greve – la căile ferate, la Air France, în spitale şi universităţi, şamd. In plus, pe 22 martie, în urma unor apeluri sectoriale, ieşiseră în stradă între 323.000 şi o jumătate de milion de oameni. Ca şi acum trei săptămâni, pe lângă cifrele poliţiei şi ale organizatorilor, mai multe organe de presă s-au reunit acum pentru a publica propriile cifre ale participării la manifestaţii la Paris şi Marsilia.

«Aud toate furiile» a spus duminică seara Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei a refuzat să vadă însă în aceste proteste «o coagulare a nemulţumirilor». In opinia lui, există puţine puncte comune între diversele mişcări sociale şi promite că-şi va continua reformele.

Sindicatele CGT şi Solidaires vor tocmai să-i demonstreze contrariul preşedintelui Macron pentru a-l face să-şi schimbe politica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Germania pune la cale un plan economic împotriva Americii

    Guvernul german analizează vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare americane și...

    Trump vrea petrol iranian ca parte a acordului cu Teheranul

    Statele Unite doresc acces la petrolul iranian ca parte...

    Șeful liberal al CJ Cluj: PNL e condus de perverși și incompetenți

    Vreau să fie clar! Am susținut, deschis și fără...

    În timp ce România omoară turismul, Ungaria îl finanțează și îl dezvoltă: 14% din PIB

    Turismul din Ungaria şi-a menţinut şi-a menţinut dinamica pozitivă...

    Articole relationate

    Categorii populare