SCANDAL ÎN PARLAMENTUL DE LA BELGRAD: Un politician sârb a călcat în picioare steagul Croației

O delegaţie cu parlamentari croaţi a plecat mai devreme decât era programat din Serbia după ce un politician sârb i-a insultat şi a încercat să rupă un steag al Croaţiei, informează Reuters conform News.ro.

Şeful Partidului Radical Sârb (PRS), Vojislav Seselj, a luat un steag în faţa Parlamentului din Belgrad, l-a aruncat pe jos, a călcat pe el şi a încercat să îl rupă în timp ce adresa insulte delegaţiei croate, conform martorilor.

Ofiţerii de securitate au încercat, fără succes, să-i ia steagul, în faţa delegaţilor croaţi, care erau conduşi de Gordan Jandrokovic, şeful Parlamentului croat.

Vizita făcea parte dintr-un efort al celor două ţări de a-şi îmbunătăţi relaţiile care au rămas tensionate de când Croaţia a luptat într-un război de independenţă faţă de Iugoslavia la începutul anilor 90 în care au murit aproximativ 20.000 de persoane.

„Din cauza acestei acţiuni care a afectat puternic demnitatea Republicii Croate … am încheiat vizita”, a specificat parlamentul croat într-un comunicat. Vizita trebuia să se încheie joi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare