John Kerry: SUA vor accelera vânzările de arme către țările din Golf

SUA vor accelera vânzările de arme către țările arabe din Golf, a dat asigurări luni secretarul de stat John Kerry la Doha, cu prilejul unei reuniuni a țărilor din regiune îngrijorate de acordul cu Iranul din domeniul nuclear, relatează AFP, conform Agerpres.

‘Am căzut de acord că accelerăm unele vânzări de arme care sunt necesare și care în trecut au durat prea mult’, a declarat Kerry în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, cu acest prilej s-a convenit formarea unor grupuri speciale pentru schimbul de informații, a adăugat șeful diplomației americane.

El a vorbit și despre o continuare a discuțiilor între SUA și aliații lor din Golf privind ‘modalitatea de a integra sistemele sistemele de rachete balistice ale țărilor din regiune’ precum și ‘creșterea numărului de exerciții militare pe care le facem împreună’.

‘Sunt exemple privind modul în care credem că securitatea regiunii poate fi întărită și cooperarea ameliorată’, a pledat John Kerry, alături de ministrul qatariot de externe, Khaled al-Attiya.

John Kerry se află la Doha pentru a-i liniști pe omologii săi din monarhiile arabe din Golf privind avantajele pentru securitatea regiunii ale acordului semnat la jumătatea lunii iulie între Iran și marile puteri.

El participă la o reuniune excepțională a miniștrilor de afaceri externe ai țărilor membre ale Consiliului de cooperare al Golfului, din care fac parte Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare