COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Cînd l-a anunțat pe Gabriel Vlase drept propunere pentru șefia SIE, la jumătatea lunii iunie, președintele Iohannis a mărturisit public că a făcut-o după o analiză lungă și atentă. Plauzibil, dacă ne gîndim că SIE a stat un an și jumătate fără șef. La rîndul lui, Dragnea se miră că s-a tergiversat așa mult cu propunerea, semn că jocurile era făcute mai din timp. Avem motive temeinice să credem, deci, că Vlase știa deja că va fi șef la SIE atunci cînd, cu o lună înaintea numirii, a elaborat în grabă un proiect de lege cel puțin ciudat, care azi a depășit primul hop parlamentar.
E vorba de legea privind înfiinţarea instituţiei pentru promovarea valorilor naţionale “Regele MIHAI I”, inițiată de Gabriel Vlase de unul singur și susținută ulterior prin semnăturile mai multor colegi din PSD și ALDE, care azi a trecut tacit de Camera Deputaților.
Propunerea legislativă poate fi numit pe drept cuvînt extrem de controversată, nu doar din cauza modului în care s-a născut, a statutului inițiatorului ei ori pentru că prevederile i-au au fost hăcuite zdravăn de Consiliul Legislativ, de Guvern, de Comisia Juridică, ci și din cauza unor consecințe extrem de importante pe care ar urma să le aibă.
Modul în care s-a născut e controversat pentru că, reamintim, a existat o propunere care a făcut multe valuri, inițiată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care Casă Regală devenea un apendice straniu al statului republican, propunere care a sfîrșit prin a fi retrasă de inițiatori după ce isterizase pînă și – sau mai ales – monarhiștii.
Abia ieșită din schemă legea Dragnea-Tăriceanu, hop, sare din tufiș legea Vlase. Cu certitudinea numirii la SIE în buzunar, deputatului PSD îi ardea, pe ultima sută de metri, de omagierea Regelui Mihai.
Care lege are tot Casa Regală în vizor, dar într-o formă cu totul aparte față de cealaltă lege.
Astfel, actualul director al SIE propune înființarea instituției pentru promovarea valorilor naționale ,,Regele MIHAI I”, organizată ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Sediul ar urma să fie Palatul Elisabeta.
Cu ce s-ar ocupa noua instituție?
Cu activități în vederea ”promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul știintific, cultural, educațional, sportiv și economic; promovării unor evenimente cu semnificație istorică și a unor programe de dezvoltare pe termen mediu și lung; dezvoltării socio-culturale, sportive și educaționale pe plan local, regional, național și internațional; promovării, cu avizul MAE, a imaginii României, investițiilor și turismului, artei, științei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate”.