spot_img
7 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăAnalizeJocurile lui Macron și cartea poloneză

Jocurile lui Macron și cartea poloneză

-

Vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în Polonia, la începutul acestei săptămâni,  a avut loc trei zile după Brexit. „Este semnul unei recompuneri a alianţelor în sânul UE” consideră editorialistul ziarului Le Monde, transmite Radio France Internationale.

- Reclama -

„Direcţia spre Est! Amputată de unul din membrele sale cele mai la Vest, Regatul unit, Uniunea europeană va trebui să-şi reajusteze centrul de greutate. Acest lucru va cere un pic de timp şi multă reeducare” avertizează Sylvie Kauffmann, editorialistă la Le Monde şi bună cunoscătoare a chestiunilor europene şi în particular est-europene.

- Advertisement -

Jurnalista reaminteşte că „dacă Macron le-a promis britanicilor că-i va vizita în iunie, trei zile după Brexit a luat-o în sens invers, spre Varşovia. După Brexit, Polonia cu cei 38 de milioane de locuitori ai ei, a trecut de pe locul 6 pe locul 5 în UE la capitolul populaţie. Lideră autoproclamată a statelor est-europene care au aderat în 2004, Polonia s-a închis de 4 ani încoace într-o postură eurosceptică, asumată de un guvern naţionalist-conservator cu toate că aderarea ţării la Uniune este plebiscitată de 94% dintre polonezi”.

„Noua configuraţie provocată de Brexit şi inevitabila recompunere a forţelor în sânul UE repune Varşovia în joc. Dinamica alianţelor este modificată întrucât polonezii, foarte apropiaţi de britanici cu care împărtăşeau concepţiile liberale şi euroscepticismul, trebuie acum să-şi găsească alţi aliaţi”.

- Advertisement -

„Franţa lui Emmanuel Macron nu este, la prima vedere, cea mai bine plasată ca să seducă Polonia lui Jaroslaw Kaczynski. Când a fost ales preşedinte, liderul de la Paris jucase cartea opoziţiei între populişti şi progresişti în Europa; de atunci şi până azi, contencioasele între Varşovia şi Paris nu au lipsit. Cum nu au lipsit nici între Berlin şi Varşovia numai că Angela Merkel, întotdeauna pragmatică şi grijulie să-şi cultive aliaţii central-europeni, a păstrat legături strânse, atât politice cât şi economice, cu vecinii din Est mai notează Sylvie Kauffmann.

„Ieşirea Regatului unit din UE coincide cu noua fază a strategiie europene a lui Macron: completarea tandemului franco-german” continuă colega noastră de la Le Monde. „Această strategie se va sprijini, pe de o parte, pe noii responsabili din fruntea diverselor instituţii europene, responsabili la ale căror numiri a contribuit preşedintele francez, şi pe de altă parte pe legarea unor noi alianţe bilaterale.”

„In acest context se înscrie deci vizita lui Macron la Varşovia. Atât preşedintele cât şi premierul Poloniei au lăsat deoparte reproşurile şi l-au primit cu braţele deschise pe oaspetele francez celebrând această vizită ca „o cotitură”. Intr-o ţară care nu cumpără decât armament american, preşedintele Duda s-a declarat chiar interesat să participe la proiectul franco-german de tanc al viitorului. De partea sa, Emmanuel Macron a recunoscut la Cracovia „că extinderea Europei nu trebuia numită aşa ci mai degrabă reunificarea Europei”.

„In acest fel, liderul francez caută să reînoade legătura între Estul şi Vestul Europei în momentul în care este esenţial pentru UE să-şi surmonteze diviziunile. Criticând „revizionismul” Moscovei apropo de declanşare acelui de-al doilea război mondial, Macron a făcut şi mai multă plăcere gazdelor sale poloneze. In fine, anunţând pentru la vară un summit al triunghiului de la Weimar – din care fac parte Germania, Polonia şi Franţa – Emmanuel Macron a lansat cu adevărat noua Europă post-Brexit” crede Sylvie Kauffmann.

Cu toate acestea, editorialista de la Le Monde mai vede o divergenţă de fond care persistă. „In timp ce Franţa lui Macron se vrea o putere a schimbării, Polonia, ca şi Germania, este o putere care nu vrea nicio schimbare într-o Uniune pe care apreciază ca atare şi care, în plus, ţine ca 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img