COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Ca urmare a refuzului premierului de a demisiona, președintele Klaus Iohannis amenință că va declanșa un boicot procedural pe termen nelimitat.
Președintele Iohannis a anunțat astăzi că nu va promulga legile justiției și că le va retrimite încă o dată, în bloc, la CCR. Dar mai interesant este apelul pe care l-a făcut către judecătorii Curții Constituționale, îndemnându-i să nu se grăbească și să aștepte analiza Comisiei de la Veneția cu scopul, subînțeles, de a se conforma acesteia.
Despre Comisia de la Veneția s-a vorbit mult în ultimul timp ca despre autoritatea supremă în materie de justiție și drept constituțional. Atâta doar că nu există nicio relație formală de subordonare între jurisdicțiile naționale și Comisia de la Veneția, care are un rol cu atât mai important cu cât este unul consultativ. Comisia de la Veneția a reușit să-și păstreze o reputație bună tocmai pentru că a analizat diferitele sesizări care i-au fost adresate, într-o ambianță relaxată și fără să existe nicio presiune politică în nicio direcție. Tocmai pentru că deciziile sale nu sunt obligatorii, ele au ajuns să aibă o valoare intelectuală și o funcție orientativă atunci când se manifestau nesiguranțe în legislația unei țări.
Curtea Constituțională a României ca orice instanță de jurisdicție constituțională din cadrul Uniunii Europene nu are însă nici cea mai vagă obligație să consulte Comisia de la Veneția, cu atât mai mult cu cât juriștii implicați, se cunosc între ei foarte bine. De exemplu, actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a făcut și el parte din Comisia de la Veneția la fel ca și alți judecători constituționali sau profesori de drept din România, deoarece instanța colegială este compusă din juriști aleși din toate țările membre ale Consiliului Europei (a nu se confunda cu vreo instituție a Uniunii Europene). Președintele Iohannis are libertatea de a cere Comisiei de la Veneția un punct de vedere, dar el pare să atribuie acestei instanțe o autoritate politică pe care nu o are.
În urma intervenției de astăzi a președintelui, dar și a altora anterioare, impresia este că această Comisie independentă, tocmai grație modului în care își alege juriștii (din toate țările și cu mandate limitate), este instrumentată politic. Cei care insistă pentru sesizarea Comisiei de la Veneția au cel puțin două scopuri. Primul este să întârzie cât mai mult intrarea în vigoare a legilor amendate de majoritatea guvernamentală (cei de la USR au spus acest lucru explicit) și al doilea, speranța că această instanță internațională se va pronunța în defavoarea majorității politice actuale. Dar chiar și în acest din urmă caz, analiza Comisiei nu va crea nicio obligație pentru parlamentul sau pentru guvernul de la București.
În fine, președintele Iohannis a mai spus că, dacă după parcurgerea tuturor acestor etape nu va fi satisfăcut de rezultat, va sesiza încă odată CCR. Cu alte cuvinte, președintele a amenințat că va declanșa un boicot procedural pe termen nelimitat.
Așa cum arătam la finele săptămânii trecute, președintele pare hotărât să reacționeze la atacurile venite din partea majorității politice. Sunt două mize aici. Prima este legată de justiția însăși. Actualul mecanism judiciar oferă procurorilor puteri foarte mari de care aceștia au abuzat în repetate rânduri, așa cum a reieșit din toate cazurile intens mediatizate în ultima vreme, ca să nu mai vorbim de protocoalele cu SRI ale căror efecte asupra anchetelor judiciare nu au fost pe deplin elucidate. De altfel, în ciuda tuturor acestor fapte bine documentate (vezi doar practicile scandaloase de la DNA Ploiești), președintele Iohannis a refuzat revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi. Or, legile aflate în dispută au limitat puterea procurorilor, fapt care, în optica președintelui, ar fi un lucru rău.
A două miză e legată de propriul mandat. ”Nu putem asista – a spus el – la rescrierea Constituției din mers”. Evident fraza nu are nicio legătură obiectivă cu legile justiției, care au trecut, de altfel, prin examenul Curții Constituționale. În schimb, replica are o legătură cu propriile sale prerogative, amenințate deopotrivă de inactivitatea sa ca și de activismul adversarilor politici. Guvernul i-a diminuat sau a căutat să-i diminueze prerogativele (referendum, politică externă), în timp ce el asista pasiv neînțelegând poate ce se petrece. De data aceasta, se va fi hotărât să reacționeze.
Dar partea slabă a acestei reacții este că nimeni nu poate fi convingător când apără o prerogativă doar pentru ea însăși. E nevoie, întotdeauna, ca cel vizat să arate în ce scop revendică o prerogativă și ce vrea să realizeze cu ajutorul ei. Astăzi, de exemplu, când ne aflăm într-un moment moral și politic de răscruce, președintele Iohannis ar fi trebuit să spună ce poate oferi țării în cazul în care ar fi mai puternic.
