Iulian Vlad, fostul șef al Securității, iese din TĂCERE la aproape 26 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989; CUPOLA ȘI MĂCELUL

Iulian Vlad, fostul șef al Securității, a avut prima ieșire publică după 26 de ani de tăcere în cadrul Conferinţei cu tema «1989 – Adevăr şi manipulare», organizată de către Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. Acesta a spus că el şi generalul Ștefan Guşe nu au fost cooptaţi în ceea ce s-a numit „Cupolă“, adică Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), scrie adevarul.ro.

Iulian Vlad a explicat că nu a fost cooptat în CFSN pentru că, alături de generalul Guşe, nu făcea parte din noua grupare care a pus mâna pe putere, care a purtat diferite denumiri, printre care şi «Cupolă»: „Prin natura funcţiei pe care o aveam în decembrie 89, am fost plasat în centru sau în epicentrul evenimentelor din decembrie 1989. Sunt foarte multe date şi foarte importante. Nu suntem singurii depozitari ai adevărului şi poate că, aşa cum e omeneşte, fiecare aflându-ne în anumite puncte şi în anumite poziţii poate că stăpânim mai bine adevărurile pe care le-am observat din acele poziţii în care ne aflam. Prin natura funcţiei pe care mă aflam trebuia să cunosc ansamblul situaţiei şi trebuie s-o mărturisesc, cu modestia care se impune, că am cunoscut-o şi am stăpânit-o în cea mai mare măsură. Atât generalul Guşe, care pentru memoria lui, cu toţii îi suntem datori, pentru că a fost un foarte bun patriot, un mare român, cât şi subsemnatul nu făceam parte din ceea ce se proteja şi mai târziu s-a numit «Cupolă» de către unii sau «Conspiraţie» de către alţii sau câte alte denumiri. Noi, în zilele acelea de început, ne-am făcut pur şi simplu datoria de pe funcţiile pe care le aveam. Generalul Guşe era şef al marelui Stat Major, deci comandantul executiv al Armatei, iar eu eram ministru secretar de stat, şef al Departamentului Securităţii Statului, cealaltă forţă a armată a statului, pe care o avea ţara atunci. Puterea armată era în mâinile noastră. Evident că cei care au fost mai apoi beneficiarii puterii la care pe noi nu puteau să ne asocieze, pentru că nu făceam parte din acelaşi grup şi nu făceam niciodată parte din acelaşi grup. Noi ne-am îndeplinit misiunile şi îndatoririle funcţiilor pe care le aveam. Pe cale informativă se întrevăzuse posibilitatea unor provocări care ar fi determinat o vărsare de sânge fără precedent şi, apoi, ştiţi ce s-a proferat la posturile de radio şi la televiziune. Trebuia să şinem în frâu această forţă de apărare a statului. Am făcut-o în chipul cel mai conştient. (…). Nu puteam să fiu cooptat în diferitele organisme care au vrut să statueze forma de putere care atunci a luat fiinţă, pentru că noi nu făceam faţă din aceeaşi grupare. Cei care au beneficiat de putere de la primul şi până la ultimul au fost, într-o formă sau alta, puşi de acord în prealabil. Şi ştiţi proverbul că cine se aseamănă, se adună, aşa că nu a fost prea greu să se adune“ .

„S-a intenţionat o crimă fără precedent“

Fostul şef al Securităţii povesteşte că au fost anumite planuri ca armata să se lupte cu securitatea, iar vărsarea de sânge ar fi fost cumplită. Iulian Vlad spune că în masacrul de la Otopeni cel mai mare rol l-a avut diversiunea: „S-a intenţionat şi ar fi fost o crimă fără precedent cu urmări nebănuit de mari, cu vărsare de sânge ca niciodată, dacă între armată şi forţele de securitate s-ar fi iscat un conflict , dacă trăgeau unii împotriva altora. Încercări s-au făcut, iar unele au fost chiar reuşite , cum ar fi cazul de la Otopeni, în care au murit câteva zeci de copii, de tineri, abia încorporaţi în luna noiembrie în armată, care au fost pur şi simplu măcelăriţi„

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare