Home Externe Italia o susține pe Merkel împotriva SUA

Italia o susține pe Merkel împotriva SUA

0

Premierul italian, Paolo Gentiloni, s-a declarat de acord cu afirmaţia cancelarul german, Angela Merkel, privind necesitatea ca Uniunea Europenă să îşi construiască propriul viitor. El a adăugat că acest lucru nu diminuează importanţa legăturilor transatlantice şi alianţa cu Statele Unite, potrivit Reuters.

„Italia este de acord că europenii trebui să îşi ia viitorul în propriile mâini”,  a declarat Gentiloni în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Canadei, Justin Trudeau, la Roma.

„Acest lucru nu diminuează deloc importanţa legăturilor transatlantice şi ale alianţei noastre cu Statele Unite, însă importanţa pe care o acordăm acestor legături nu poate însemna renunţarea la principii fundamentale precum angajamentul nostru faţă de lupta împotriva schimbărilor climatice, pentru societăţi deschise şi liber schimb”, a adăugat premierul italian.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a afirmat duminică, pe fondul disensiunilor cu Administraţia Donald Trump, constatate la recentele reuniuni NATO şi G7, că Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe Statele Unite, astfel că trebuie să îşi construiască propriul viitor.

Ad

Exit mobile version