Israelul se teme că Siria va contamina Iordania cu revolte

Până la clarificarea situației din Siria, există temeri cu privire la un efect de contaminare în vecini. Site-ul israelian Ynet News e îngrijorat în special de Iordania și Cisiordania. Șefii serviciilor secrete israeliene s-au deplasat la Amman pentru a discuta stabilitatea regatului în fața unei potențiale insurecții.

Iar Autoritatea Palestiniană se luptă încă de sâmbătă în trei orașe din Cisiordania cu bande palestiniene înarmate, între care și membri ai organizațiilor teroriste Hamas și Jihadul Islamic Palestinian. Autoritatea i-a cerut Israelului să nu intervină militar în ajutorul ei pentru a nu complica situația, însă armata israeliană se teme de un „efect de domino”. Trăgând linie, The Financial Times apreciază că Turcia și Israelul au acționat primele pentru a „profita de căderea regimului Assad”, astfel încât Netanyahu și Erdoğan au intrat într-o competiție pentru a deveni cel mai important conducător de mână forte al regiunii. „Israelul și Turcia au armate puternice. Dar Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite sunt cele care dețin artileria grea financiară. Orice curs va decide Riadul să ia, ar putea influența Orientul Mijlociu mult mai profund decât acțiunile lui Erdoğan și Netanyahu”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare