Iranul anunță încheierea „cu succes” a negocierilor cu Rusia privind rachetele S-300

Moscova și Teheranul au încheiat negocierile pentru livrarea de rachete rusești S-300 către Iran ce ar urma să aibă loc „într-un termen destul de scurt”, a anunțat luni viceministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian, aflat în vizită la Moscova, potrivit AFP, transmite Agerpres.

„Negocierile legate de acest subiect s-au încheiat cu succes. Consider că livrarea rachetelor S-300 va avea loc într-un termen destul de scurt”, și-a exprimat satisfacția demnitarul iranian, citat de agenția rusă de presă RIA Novosti.

„Se va întâmpla cu prima ocazie posibilă”, a adăugat el, după întâlnirea cu omologul său rus, Mihail Bogdanov.

Ministerul rus de Externe nu a confirmat aceste declarații, limitându-se să amintească „importanța menținerii unui dialog ruso-iranian permanent”, într-un comunicat dat publicității luni.

Până în prezent, Teheranul vorbea despre sfârșitul lui 2015 pentru primirea rachetelor rusești S-300, a căror vânzare, interzisă în 2010 de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, a fost autorizată din nou în aprilie de Vladimir Putin.

Decizia liderului de la Kremlin a provocat nemulțumirea Occidentului, Washingtonul subliniind că livrările „nu ajută cu nimic” încheierea unui acord final cu Iranul asupra programului său nuclear, în timp ce Israelul și-a exprimat temerea că aceasta „întărește agresivitatea” Teheranului.

La rândul său, Moscova este de părere că acordul cadru semnat în aprilie la Lausanne între marile puteri și Republica Islamică permite reluarea livrării de rachete S-300, fără să se mai aștepte o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Teheranului din cauza controversatului său program nuclear.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare