spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-0.1 C
București

Irakul vrea ca misiunea ONU să plece

Guvernul irakian a cerut ONU să pună capăt până la sfârşitul lui 2025 misiunii politice prezente în ţară de peste 20 de ani, estimând că aceasta nu mai este necesară, potrivit unei scrisori consultate vineri de AFP.

În această scrisoare adresată Consiliului de Securitate, premierul Mohammed Shia Al-Sudani a descris „evoluţiile pozitive şi succesele” guvernelor succesive şi îndeplinirea mandatului Misiunii de asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Irak (UNAMI), prezentă din 2003.

În aceste circumstanţe, „după 20 de ani de tranziţie democratică şi depăşirea diferitelor provocări, motivele prezenţei unei misiuni politice în Irak nu mai există”, a continuat el.

Astfel, „solicităm încheierea mandatului misiunii (…) definitiv la 31 decembrie 2025”. Cu condiţia ca UNAMI să se concentreze până atunci pe probleme legate de reforma economică, lupta împotriva schimbărilor climatice şi chestiuni de dezvoltare.

Mandatul misiunii create de Consiliul de Securitate în 2003 la cererea guvernului irakian, consolidată în 2007 şi reînnoită în fiecare an, include şi sprijinul oferit guvernului pentru dialogul politic incluziv şi reconcilierea naţională, organizarea de alegeri sau reforma sectorului de securitate.

Cu ocazia ultimei reînnoiri a mandatului din mai 2023, Consiliul, care urmează să dezbată această problemă săptămâna viitoare, i-a solicitat secretarului general să lanseze o examinare strategică a misiunii, încredinţată diplomatului german Volker Perthes.

În concluziile sale prezentate în martie, el a notat că, „ţinând cont de ameninţările şi provocările actuale la adresa păcii şi securităţii Irakului”, „funcţiile politice de bază ale UNAMI (…) rămân pertinente”.

Totuşi, misiunea, care avea peste 700 de persoane la sfârşitul anului 2023, „în forma sa actuală, pare prea importantă”, a subliniat diplomatul, solicitând ca aceasta să înceapă să transfere sarcinile sale către autorităţile naţionale competente şi alte entităţi ale ONU la faţa locului „într-o manieră responsabilă, ordonată, graduală”.

El a concluzionat că „perioada de doi ani identificată de guvern pentru retragerea misiunii ar putea fi un interval de timp suficient pentru a face mai multe progrese şi pentru a-i asigura pe cei mai sceptici din peisajul politic şi societal irakian” că această tranziţie „nu va cauza un regres în progresul democratic şi nu va ameninţa pacea şi securitatea”. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare