Home Analize Irakienii au avansat în Kurdistan: Au cucerit aeroportul din Kirkuk și un...

Irakienii au avansat în Kurdistan: Au cucerit aeroportul din Kirkuk și un câmp petrolier

0

Poliția federală și unitățile sale speciale au recucerit luni aeroportul din Kirkuk (nord), a anunțat Comandamentul comun al operațiunilor din Irak (JOC), în cadrul acțiunilor militare menite să-i alunge pe combatanții kurzi peshmerga, informează luni AFP conform Agerpres.

Înainte de a relua controlul asupra acestei baze aeriene situate în estul orașului Kirkuk, forțele irakiene au anunțat că au cucerit unul dintre cele șase câmpuri petroliere și principala bază militară din zona disputată, potrivit aceleiași surse de informații.

JOC nu a precizat dacă au avut loc lupte, însă avansarea trupelor pe întreg teritoriul provinciei, exceptând schimburile de focuri din noaptea de duminică spre luni, a fost rapidă datorită retragerii combatanților peshmerga membri ai Uniunii Patriotice din Kurdistan (UPK) de pe pozițiile pe care le controlează în sudul Kirkukului.

UPK este un rival al Partidului Democrat din Kurdistan (PDK) al președintelui kurd, Massoud Barzani. Premierul irakian Haider al-Abadi, care este comandantul-șef al forțelor armate, le-a cerut noaptea trupelor sale să acționeze „în coordonare cu locuitorii și cu peshmerga”.

Ad

Exit mobile version