Home Analize IPOTEZĂ: TURNĂTORUL DE LA COTROCENI ȘI SIE

IPOTEZĂ: TURNĂTORUL DE LA COTROCENI ȘI SIE

0

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob face o analiză pe inpolitcs.ro despre culisele unor mișcări politice interesante din ultima vreme, articole de presă și șefia SIE.

ARTICOLUL SEMNAT DE BOGDAN TIBERIU IACOB

Siteul Hotnews a demonstrat, în ultima perioadă, o foarte bună conexiune, să-i spunem, cu evenimente ținînd de bucătăria internă a Cotrocenilor, dacă e să ne amintim, în treacăt, doar informația prompt obținută conform căreia președintele nu s-ar fi consultat cu americanii la numirea lui Eduard Hellvig la șefia SRI.

”Toate informatiile culese de HotNews.ro indica fara mari dubii ca presedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu partenerii americani inainte de a face una dintre cele mai importante miscari: nominalizarea unui nou sef SRI. Americanii ar fi fost anuntati sec, cu putin timp inainte, ca va fi Hellvig. Surse interne si externe supra-confirma acest fapt” scria Dan Tăpălagă, pe 20 februarie.

Cu sursele externe mai treacă-meargă, dar pentru alea interne musai îți trebuie un informator de înalt nivel, zicem noi.

Astăzi, același site publică, sub aceeași semnătură – între altele – un material în care cinci consilieri prezidențiali din stirpea greilor veniți pe filieră liberală sunt bine scărmănați pe bază de fapte nu tocmai onorabile din trecut, ideea de ansamblu fiind că președintele s-a cam înconjurat de personaje dubioase.

Materialul apare fix a doua zi după ce președintele Klaus Iohannis, întrebat, în conferința de presă prilejuită de bilanțul primelor 100 de zile, cînd va numi un director la SIE a răspuns, textual: ”Cu siguranta, in urmatoarele luni, voi face o propunere pentru SIE”.

Un răspuns interesant, care sugerează în mod clar că șeful statului nu a identificat, deocamdată, soluția optimă pentru postul respectiv. Și că mai are de căutat o perioadă bună de timp pînă o va găsi.

Revenind la articolul Hotnews de azi, remarcăm că, din lotul greilor prezidențiali smotociți – Mihalache, Scutaru, Ionescu, Hellvig, Muraru – lipsește un singur nume.

Unul care, prin prisma trecutului mai mult decît controversat, nu avea cum să lipsească din articol.

Unul care, întîmplător, a fost și cel mai vehiculat la bursa zvonurilor pentru șefia SIE, după venirea lui Iohannis la putere.

Unul care, avînd ambiții și așteptări mari, în general, ar putea da oarece semne de nerăbdare față de moșmondeala prezidențială.

Să fie unul și același om cu sursa cotrocenistă a jurnaliștilor Hotnews?
Ghici ghicitoarea mea?

Ad

Exit mobile version