Ipocrizia lui Barna

„Guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este Educația pentru guvernarea curentă”, spunea în octombrie 2019, în programul său electoral, Dan Barna, actual vicepremier în Guvernul Cîțu. Barna nu a avut nicio poziție publică până acum legată de alocarea de către guvernul din care face parte a unui buget de doar 2,5% din PIB, mai mic decât bugetul pe care-l critica în programul său electoral, scrie EduPedu.

CE MAI AFIRMĂ EDUPEDU:

„De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere. Astăzi, guvernul Dăncilă alocă doar 3% din PIB pentru Educație. Rezultatul? PSD a promis în 2016 că va construi 2.500 de creșe și grădinițe noi, 30 de cămine studențești și va moderniza peste 2.000 de școli. După 3 ani, au reușit să facă doar 45 de grădinițe. Nu putem pretinde calitate a învățământului în școli care nu au profesori calificați și nu au toalete, apă curentă și căldură.

Alocăm fonduri speciale pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului din învățământ precum și pentru atragerea cadrelor didactice către zonele geografice cu deficit de profesori,” promitea candidatul la Președinția României, Dan Barna.

fragment din programul electoral al lui Dan Barna

Cu câteva luni înainte, la momentul rectificării bugetare din august 2019, când au fost tăiate fonduri importante din bugetul Educației, liderul USR, Dan Barna, declara la acel moment:

„Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație”.  

Potrivit unui document prezentat vineri seara de Ministerul Educației, în 2019 execuția bugetară pentru bugetul Ministerului Educației a fost de 2,57% din PIB, iar în 2020, de 2,72% din PIB. În 2021 alocarea este de 2,55% din PIB.

În România, 400.000 de copii nu merg la școală sau nu termină învățământul obligatoriu. Conform ultimelor rezultate la evaluarea PISA realizată de OCDE (2019), 44% dintre adolescenții de 15 ani nu reușesc să citească sau să scrie corect. Guvernul României investește anual în educație cel mai mic procent din PIB la nivel european, potrivit Eurostat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare