Generalul Pacepa și Apelul pentru condamnarea comunismului

0
38

Jurnalistul Andrei Bădin a obținut pentru Apel câteva semnături importante din diaspora, precum cea a savantului de la NASA Constantin Răuță, care, în 1973, la 32 de ani a „defectat” în SUA (a fost condamnat la moarte de Ceaușescu pentru că „trădase” comunismul, așa cum va face Pacepa în 1978). Andrei Bădin și C-tin Răuță mi-au spus că și generalul Pacepa vrea să semneze apelul, dar aștepta o reacție din partea mea, …probabil pentru că știa că mulți îl considerau „trădător de țară”… Dar eu știam că trădase doar regimul comunist, nu și România… Sincer să fiu, mi-aș fi dorit ca toți foștii lideri ai partidului comunist și ai Securității să semneze apelul… Orice om are dreptul să regrete și să renască… Înainte de căderea comunismului nimeni nu mai credea de fapt în el, a declarat într-un interviu pentru Gazeta de Cluj Sorin Ilieșiu, inițiatorul Apelului pentru condamnarea comunismului.

Am cerut semnătura unor personalități precum, citez din memorie: Doina Cornea, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, C-tin Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Mircea Cărtărescu, Lucia Hossu Longin, Vasile Puşcaş (eminentul istoric din Cluj, artizanul aderării României la NATO și al integrării în Uniunea Europeană), Maia Morgenstern, Părintele Gh. Calciu-Dumitreasa, Octavian Paler, Cornel Nistorescu, Cristi Puiu, Oana Pellea, Romulus Rusan, Stela Popescu, Andrei Pleşu, Alexandru Arșinel, Gabriel Liiceanu, Dan Puric, Marius Oprea, Alex. Ştefănescu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Virgil NemoianuNae Caranfil, Adrian Titieni, Stelian Tănase, Alexandru Zub, Emil Brumaru, Victor Rebengiuc, H.-R. Patapievici (președintele ICR numit de Băsescu…) și foarte mulți alții. Apelul a fost semnat de peste 700 de personalități de prestigiu, a spus Ilieșiu.

PASAJ DIN INTERVIUL ACORDAT DE SORIN ILIEȘIU:

Sabina Popescu: Au existat reacții negative față de semnătura pe apel a generalului Pacepa?

Sorin Ilieșiu: Poate că au existat, dar nu s-au manifestat public. A existat atunci singurul moment de solidaritate a societății românești postcomuniste. Aproape toate ziarele și revistele susțineau acest demers civic. Semnătura  generalului a fost extrem de mediatizată și sunt sigur că a avut un impact hotărâtor asupra președintelui Băsescu. Veți vedea de ce… În 10 martie 2006 am înregistrat oficial apelul la Registratura Președinției României, anexând la apel Raportul redactat de mine în toamna lui 2005. Am anunțat presa că președintele trebuie să răspundă în cel mult 30 de zile la apel, conform legii. Dar în pofida tuturor semnăturilor prestigioase de pe Apel, președintele l-a ignorat. Nu înțelegeam de ce ezita. Abia mai târziu am înțeles …datorită generalului Pacepa. 

Disperat fiind de lipsa de reacție a președintelui, în 4 aprilie 2006 i-am scris din nou, aducându-i argumente suplimentare. Eram în postul Paștelui și i-am scris că tocmai am completat Raportul cu ceea ce erau obligați să facă deținuții politici de Paști și de Crăciun, în cadrul așa-zisului Fenomen/Experiment Pitești. Citez din Raport:

 „Exemple de torturi psihice:  a). În noaptea Paştelui, deţinuţii care refuzau să-şi facă “autodemascarea” totală (să spună tot ce se presupunea că n-au declarat în timpul anchetelor la Securitate) sunt împărtăşiţi cu materii fecale;  b). Cei bănuiţi că încă ascund informaţii despre participanţi la acţiuni anticomuniste, sunt băgaţi de torţionari cu capul în tinete cu urină; /…/  d). În ziua de Crăciun, un deţinut este forţat să se aşeze pe tinetă pentru a simboliza naşterea lui Isus; ceilalţi deţinuţi politici sunt forţaţi să stea în genunchi şi să i se închine.” 

Scrisoarea a apărut în dimineața de 5 aprilie pe prima pagină a revistei „Observator cultural”. Abia atunci președintele „a cedat” și a înființat o Comisie prezidențială (din care am făcut și eu parte) care a elaborat un „Raport final” (coordonat de Vl. Tismăneanu) în baza căruia președintele a condamnat regimul comunist ca ilegitim și criminal; …exact așa cum îi cerusem. La finele anului 2016, visul meu devenise realitate. M-a impresionat titlul unui articol care apăruse în presă: „Un miracol și o enigmă: condamnarea comunismului”.

Din păcate, cu toate că patrona majoritatea parlamentară PNL-PD, președintele nu a dorit ca Raportul să fie adoptat de membrii Parlamentului. Ulterior, Raportul a fost extrem de contestat, inclusiv de mine, mai ales că în cele 666 (!) de pagini format A4 ale sale nu se spune nimic, dar absolut nimic!, despre batjocorirea credinței creștine (mai ales în anii ’50) de către regimul comunist, în condițiile în care poporul român a fost – și a rămas – cel mai religios din Europa. Asta a fost, cred eu, păcatul de moarte al „Raportului final”, care nu va fi „final” pentru că Senatul României a adoptat cu o majoritate masivă, în 2015, proiectul meu de lege prin care Academia Româna va elabora un nou raport care ar urma să fie adoptat în Parlament. Proiectul e pe ordinea de zi a Camerei Deputaților de ani de zile.