spot_img
22.7 C
București
miercuri, mai 22, 2024
AcasăAnalizeIonel Bogdan și echipa sa alături de antreprenorii și angajații companiilor din...

Ionel Bogdan și echipa sa alături de antreprenorii și angajații companiilor din Baia Mare: „Îmi asum acest parcurs, să reconstruim din temelii orașul, să reabilităm clădirile de patrimoniu și cele culturale, să dezvoltăm economia și să susținem mediul de afaceri local, să rezolvăm etapizat problemele istorice din toate zonele orașului!”

-

În cei 13 ani de activitate am încercat să ne rezolvăm noi problemele pentru că nu am simțit că autoritățile au fost partenerii noștri”, este mărturia lui Călin Tuns, managerul companiei 4Brands din Baia Mare, care are 150 de angajați.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș și candidatul susținut de PNL la funcția de primar al municipiului Baia Mare, alături de echipa sa, consilieri locali și candidați la Consiliul Local desfășoară în această perioadă întâlniri cu cetățenii în cartiere, dar și cu antreprenorii din Baia Mare și angajații lor. 

- Advertisement -

Vreau să schimb abordarea administrației publice locale din Baia Mare! Începând de la modul în care Primăria tratează antreprenorii, mediul economic din oraș și până la modul în care ne raportăm la contribuabili, la cetățeni, la dezvoltarea orașului și la rezolvarea problemelor cu care oamenii se confruntă”, spune Ionel Bogdan.

Angajații se plâng de lipsa unor condiții decente în zonele industriale 

- Advertisement -

În zona Topazului, una industrială, drumul este spart. S-au depus numeroase sesizări la Primărie pentru iluminat public pentru că angajații se simt în pericol când vin la muncă, mai ales că este plin și de câini fără stăpân. 

Astea nu reprezintă o prioritate pentru cei din conducere, ocupați cu chermeze și diverse artificii prin care să obțină simpatie și voturi fără să depună efort real, necesar pentru cetățeni!

Am dovedit la Consiliul Județean Maramureș ce poate face un tânăr cu viziune și abordare sănătoasă, susținut de o echipă serioasă de oameni profesioniști, parlamentari care s-au luptat împreună cu mine să aducem în județ mai mulți bani decât toate administrațiile dinainte!

Le mulțumesc colegilor mei consilieri locali care au fost alături de mine la întâlnirea de la firmele din Baia Mare: Ioana Marincaș, Romeo Crișan și Ovidiu Crăciun. Sunt tineri și dornici să contribuie la schimbarea în bine de care avem nevoie și îi susțin pentru un nou mandat la Consiliul Local Baia Mare”, spune Ionel Bogdan. 

Planul lui Bogdan pentru Baia Mare înseamnă respect pentru toți cei care muncesc cu folos pentru orașul și județul nostru

Rozica și Florin Lazăr sunt printre cei mai apreciați oameni de afaceri din Maramureș. Au înființat Ferma Zootehnică în 1993, iar prin multă muncă și seriozitate compania a ajuns un brand apreciat pe piața produselor alimentare din România. Au 445 de angajați. Cu o parte dintre ei a dialogat Ionel Bogdan și echipa sa. 

Oamenii s-au plâns de infrastructura rutieră, inclusiv de trotuare, de câinii fără stăpân, de canalizare și apa pluvială, dar și despre transportul în comun. 

Le-am vorbit despre planurile mele de a dezvolta Baia Mare la un nivel superior, al Zonei Metropolitane, implicit din punct de vedere al transportului public. Despre planul meu de a atrage bani europeni cu care să putem rezolva problemele istorice din oraș, așa cum am făcut pentru județ! Vreau și pot să fac asta, mai ales că am o echipă puternică și serioasă care mă susține”, a spus Ionel Bogdan.

Băimărenii primesc acasă zilele acestea Planul lui Bogdan 

Veți avea ocazia să aflați, pe scurt, informații despre cine este Ionel Bogdan, ce a realizat, dar și ce vrea să facă pentru orașul nostru. 

Planul lui Bogdan pentru Baia Mare nu este nici răzbunare, nici fală. Nu ne batem în declarații și zvonuri cu nimeni, ne luptăm, așa cum o facem de mult, cu lenea și cu statul pe loc. Planul lui Bogdan pentru Baia Mare este o poartă deschisă pentru toți cei care muncesc cu folos, care știu că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. 

Planul lui Bogdan pentru Baia Mare înseamnă respect pentru toți cei care au muncit cu folos pentru orașul și județul nostru, care au pus orașul nostru pe primul loc. Fie ei seniorii care vor să se bucure de un oraș curat și liniștit, artiștii care merită să le fie dusă mai departe opera sau sportivii care ne-au adus împreună în tribune. 

Planul lui Bogdan pentru Baia Mare este despre viitor, dar și despre continuitate. Vrem să ducem mai departe proiectele valoroase și prea mult timp amânate. În același timp, vrem să-i redăm orașului nostru viziunea și curajul de care are nevoie pentru a-și ocupa locul cuvenit printre municipiile importante ale României!”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.

Comandat de PNL Filiala Maramureș

Realizat de Flux 24 Media Communications

Cod AEP: 21240015

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img