Home Politica Ionel Arsene: PSD va vota în Senat cu modificări proiectul de lege...

Ionel Arsene: PSD va vota în Senat cu modificări proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea

0

Comitetul Executiv al PSD, întrunit luni, a decis ca proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea să fie votat de social-democraţi în Senat, cu modificări, a anunţat preşedintele organizaţiei de Neamţ a partidului, Ionel Arsene.

El a precizat că a dat un vot împotriva acestei decizii, opinând ca proiectul să fie retrimis Guvernului pentru a veni cu o lege „corectă”, care „să respecte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”.

„Prin această lege se îngrădesc foarte mult din drepturile şi libertăţile cetăţenilor în această ţară. Sunt de acord că nu putem să-i lăsăm pe cei care sunt infectaţi cu acest virus să umble dezlegaţi pe stradă. Trebuie făcut un cadru legislativ, dar ceea ce a venit de la Guvernul României înseamnă o lege care îngrădeşte foarte mult drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a declarat Arsene, la finalul şedinţei CExN al PSD.

Întrebat dacă a văzut forma de la Senat a proiectului de lege, el a spus: „Forma de la Senat o să o discutăm în perioada următoare cu cei de la Comisia juridică, a rămas să discute colegii mei la Senat, pentru că votul partidului a fost pentru a da un vot pe această lege”.

„Vor modifica în Senat această lege şi vor da un vot final în Senat”, a completat Arsene.

Liderul PSD Neamţ a spus că nu este de acord cu forma actului normativ aşa cum a fost adoptată în Camera Deputaţilor, indicând că este nemulţumit de măsura carantinării bunurilor.

Ad

Exit mobile version