spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-1.5 C
București

Ion Iliescu, furios pe Le Figaro: Nu am dat nici o declarație. Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic

Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva, a scris pe blog fostul președinte Ion Iliescu. 

Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declarațiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenția mea să particip la așa ceva. PSD este un partid matur și responsabil, care își va rezolva problemele conform statutului său și legilor țării.In ultima perioada,  am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine.Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații, mai afirmă Iliescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Fosta asistentă a lui Epstein: Epstein i-a prezentat-o ​​pe Melania lui Donald Trump

    Dosarele declasificate ale lui Jeffrey Epstein, acuzat de trafic...

    Macron anunță că va vorbi cu Putin

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că o posibilă...

    Senatoarea Horga: Românii au suportat costurile unui deficit mare și așteaptă rezultate, nu populism

    Începem o nouă sesiune parlamentară cu o responsabilitate clară:...

    Șeful partidului lui Le Pen se spală pe mâini de Trump

    Jordan Bardella, preşedintele partidului Reuniunea naţională (RN), mişcare adesea...

    Efectele dosarului Epstein: Lovituri pentru monarhii, Trump și Clinton

    Publicarea documentelor din dosarul Jeffrey Epstein - referitor la...

    Articole relationate

    Categorii populare