SUA agită Bosnia cu NATO

Statele Unite doresc ca Bosnia să-şi continue drumul spre NATO, a declarat luni numărul doi al diplomaţiei americane, în vizită la Sarajevo, unde acest subiect nu este susţinut în unanimitate, relatează AFP.

Secretarul american de stat adjunct John Sullivan a mai afirmat că Washingtonul este „hotărât să protejeze” „suveranitatea şi integritatea teritorială” a Bosniei.

În această privinţă, el a avertizat împotriva „apelurilor la secesiune ori stabilirea celei de-a treia entităţi” în această ţară în care coabitează, de la sfârşitul războiului, Republica Srpska, entitatea sârbilor, şi entitatea croato-bosniacă.

„Statele Unite susţin cu entuziasm decizia guvernului Bosniei de a continua (drumul ţării) spre aderarea la NATO”, a declarat diplomatul american.

Am exprimat acest punct de vedere în cursul întâlnirii de astăzi cu cei trei membri ai preşedinţiei. Am discutat despre poziţia americană care este mai fermă ca niciodată”, a spus el.

La începutul lui decembrie, Bosnia a fost îndemnată de Alianţa Nord-Atlantică să prezinte „planul său de acţiune”, ultima etapă înainte de a fi invitată oficial să adere. Un consens este necesar în această ţară pentru a avansa în direcţia respectivă.

În cadrul preşedinţiei tripartite a Bosniei, ai cărei membri sârb, bosniac şi croat au fost aleşi în octombrie, perspectiva aderării la alianţa militară occidentală nu este însă sprijinită în unanimitate.

De la alegerea sa, membrul sârb al preşedinţiei, Milorad Dodik, care afişează relaţiile sale apropiate cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi care, din 2017, este vizat de sancţiuni americane, a repetat de mai multe ori ferma sa opoziţie faţă de aderarea Bosniei la NATO.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Modele de inteligență artificială au încercat să înșele oamenii

    Institutul Britanic pentru Securitatea Inteligenței Artificiale (AISI) a anunțat...

    Într-o comună cu mulți urși se va tăia iluminatul public

    Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public...

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Articole relationate

    Categorii populare