Home Special Iohannis: Torționarii și criminalii din decembrie 89, în fața justiției

Iohannis: Torționarii și criminalii din decembrie 89, în fața justiției

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după ce l-a decorat pe Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, că este obligaţia justiţiei de a-i identifica şi de a-i aduce în faţa legii pe cei vinovaţi, fie că vorbim de torţionarii din anii ’50-’60 sau cei care au comis crime şi abuzuri, la Revoluţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs, după decorarea preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, în care a arătat că ”cel mai drept judecător pentru un regim este naţiunea română însăşi, care prin Revoluţia română a declarat dictatura vinovată de cei 45 de ani de sărăcie, umilinţă şi teroare”.

”Marcăm în aceste zile 25 de ani de la Revoluţia română, şi încă există numeroase controverse cu privire la acest eveniment. Aceste controverse nu vor înceta până când adevărul juridic nu va fi scos la iveală, pentru că de adevărul istoric se vor ocupa fără îndoială istoricii”, a arătat preşedintele României.

Klaus Iohannis a mai afirmat că ”societatea românească nu s-a vindecat complet de bolile trecutului”.

Ad

Exit mobile version