de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Bancul cu vaca, vrăbiuţa şi motanul. O vrăbiuță amărîtă și rebegită de frig, iarna, roagă vaca să o ajute în vreun fel, altfel moare. Vaca se milostivește și se balegă pe ea. Acoperită de bălegarul cald, vrăbiuța își revine miraculos și începe să ciripească de fericire că a sărit groapa. O aude motanul, care o extrage din bălegar și o mănîncă. Morala: 1. nu oricine te bagă în rahat îţi vrea răul; 2. Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele; 3. Dacă tot eşti în rahat, taci naibii din gură!
Faptul că evenimentul momentului e epidemia de Covid 19 și viețile oamenilor sunt prioritatea nr.1 nu înseamnă că nu trebuie întrevăzute și consecințele politice ale crizei, iar ele se anunță de pe acum dramatice.
Informații neoficiale, dar de încredere, susțin că PNL a ajuns între 24-26% în intenția de vot, iar Iohannis este între 32-34% la încredere, și asta fără ca sondajele să fi prins șocul depunerii mandatului de către Florin Cîțu plus circul fără precedent care a urmat.
Următoarele două săptămîni vor duce PNL spre un scor cu 1 în față, fără a însemna că se oprește căderea aici.
Estimăm asta dintr-un motiv foarte simplu, dincolo de informațiile care deja se vechiulează: liberalii au intrat într-o situație de tip lose-lose, adică orice ar face, vor pierde pe termen scurt și mediu.
Dacă se vor dovedi incapabili să gestioneze criza – care va lua mare amploare – vor pierde în ochii electoratului.
Dacă vor gestiona bine criza, tot vor pierde din cauza măsurilor impopulare pe care le vor lua.
Începînd chiar de mîine, odată cu starea de urgență.
Istoria a dovedit cu vîrf și îndesat că lideri de anvergură care au făcut ce trebuie, au pierdut după aceea din motivul mai sus invocat. Winston Churchill e doar un banal exemplu, omul care a cîștigat războiul pentru britanici, dar a pierdut imediat după aia alegerile, pentru că englezii au reținut mai mult partea cu ”sînge, sudoare și lacrimi”.
Ne amintim cît de scump a plătit și Emil Constantinescu o decizie bună pentru România, aceea de a ajuta NATO să bombardeze Iugoslavia, pentru că nu ai cum să ceri integrarea într-o alianță puternică fără a oferi garanții că ești un partener de nădejde. România a intrat ulterior în NATO, dar pentru Emil a urmat prăbușirea ireversibilă în sondaje, trăgînd după el și propriul partid, PNȚCD.
PNL va urma inevitabil același traseu, de aici încolo.
Și riscă nu să piardă alegerile, ci chiar să aibă, efectiv, soarta PNȚCD, adică dispariția din parlament.
De ce s-a ajuns aici?
Simplu.
Grație ”vizionarului” Iohannis, care, printr-o manevră strălucită de mare strateg politic, a îngropat PNL și a salvat PSD de la dispariție.
Pentru că Iohannis și nimeni altul e cel care, în disprețul profund față de normele democrației și uzînd de toate pîrghiile imaginabile ale abuzului a decis, în toamnă, să extragă de la guvernare partidul votat de cetățeni și să aducă la butoane partidul său de doar 20%.
A foost fericire mare atunci, în tabăra liberală, au pocnit dopurile de șampanie în Modrogan, lumea s-a pupat cu lacrimi de bucurie în ochi, iar Ludovic Orban a mulțumit proniei cerești că i-a aruncat în poală postul visat de trei decenii.
Vaca Iohannis s-a bălegat cald peste înghețatul PNL, lăsîndu-i iluzia că i-a salvat viața.
Azi, constatăm că PNL-ul ”dezghețat” s-a pus pe ciripit vesel, dar sfîrșește devorat de motanul Covid.
Dacă președintele lăsa lucrurile așa cum le-a stabilit regula democratică prin alegeri, la butoane ar fi fost azi Viorica Dăncilă și PSD.
Prins între stigmatul de corupt, ineficiența dovedită în materie de guvernare și epidemia de coronavirus, ar fi fost PSD partidul nimicit în viitoarele alegeri. Poate nu scos complet din joc, dar sigur cu un procent de partid mediu spre mărunt.
Adică visul de ani și ani al dreptei.
Nu a fost așa.
PSD își rîde azi în barbă, urcă scările pe care le coboară vijelios liberalii și mai pozează – culmea! – și în salvator al situației, votînd, matur și generos, un guvern al PNL, în numele nevoii de stabilitate politică și socială.
De la Napoleon citire: nu e bine să-ți întrerupi dușmanul cînd face greșeli.
Iar PSD va aștepta pe margine, precum motanul din banc, ca PNL să sucombe pe mîna unei situații pe care, să recunoaștem, niciun guvern, oricît de compentent, nu ar putea-o salva miraculos.
Doar că, spre ghinionul liberalilor, oamenii nu țin cont de asta în momente de criză, cel mult după ani buni de la calmarea situației. Dar atunci nu mai servește celor care vor servi drept paratrăznet al nemulțumirii electorale.
Iohannis, dar mai ales PNL, primește acum o lecție usturătoare, care nici măcar nu e nouă, aceea că viața e imprevizibilă, iar socoteala de acasă nu se potrivește decît rar cu cea din tîrg.
Că președintele Klaus Iohannis – cel despre care propaganda galbenă ne dădea asigurări repetate că are planul perfect în cap și știe cu precizie toți pașii de urmat – s-a făcut de rîs în mod barbar, cu schimbări de atitudine de pe o zi pe alta și prins, pe deasupra, cu minciuni grosolane, nu mai înseamnă mare lucru.
Că iresponsabilitatea sa ar putea – și va fi – decontată sever de ultimul mare partid istoric, asta e cu totul altceva, infinit mai grav. Iohannis e marele salvator al PSD, iar statuia sa și-ar avea fără probleme locul în curtea sediului din Kiesleff.
