Home Politica Iohannis: Regele, forţat de comunişti să abdice

Iohannis: Regele, forţat de comunişti să abdice

0

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, cu ocazia împlinirii a 67 de ani de la abdicarea Regelui Mihai, un mesaj în care spune că acesta a fost forţat de comunişti şi de aliaţii acestora să abdice sub ameninţarea armelor şi că, în acest moment, este un model de demnitate şi de dăruire.

”Cu 67 de ani in urmă, pe 30 decembrie, Regele Mihai era forţat de comunişti şi aliaţii lor să abdice, sub ameninţarea armelor. Dacă astăzi, după multe decenii de la acel eveniment, Majestatea Sa este privit cu atâta respect şi admiraţie de către poporul Său, acesta este un câştig cert al societăţii româneşti a ultimilor 25 de ani. Aşadar, vă îndemn, astăzi, să ne îndreptăm cu toţii gândul către Rege, care rămâne, pentru noi toţi, un model de demnitate şi dăruire”, precizează Iohannis, într-un mesaj postat pe site-ul Preşedinţiei.

La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara, România fiind proclamată Republică Populară.

Ad

Exit mobile version