Iohannis: O treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că este necesară o mai bună clarificare a contribuţiei politicilor publice în fructificarea potenţialului uman, în principal prin educaţie şi dezvoltare culturală, arătând că o „treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte, iar limba română este victima de serviciu a discursului public”.

„Marcăm Ziua Culturii Naţionale în anul Centenarului şi cu un an înaintea asumării de către România a Preşedinţiei Uniunii Europene. Este o excelentă oportunitate pentru a ne stabili priorităţile, sprijinindu-ne în opţiunile noastre pe valorile care ne unesc. Este şi un moment prielnic pentru a ne întreba ce loc trebuie să ocupe în societatea noastră cultura. Care să fie rolul său în viitorul nostru ca stat de drept şi democratic, membru pe deplin integrat al unei Uniuni Europene solide, dar totodată mai apropiată de fiecare cetăţean? Indiferent de ponderea pe care o vom acorda culturii în acest proces, un lucru este cert: continuarea parcursului european al ţării noastre nu marginalizează identitatea noastră culturală naţională. Dimpotrivă, cred cu tărie că ar fi necesară o mai bună clarificare a contribuţiei politicilor publice în fructificarea potenţialului nostru uman, în principal prin educaţie şi dezvoltare culturală. Să nu ne amăgim: o treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte, ţara noastră a rămas fără cinematografe, iar limba română este victima de serviciu a discursului public”, a afirmat Iohannis, la Cotroceni, în debutul concertului susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare